ZALMOXIS

    Perioada în care a trait Zalmoxis este incerta. Herodot considera ca a fost un sclav al lui Pitagora (580 - 500 î.H.) care ulterior si-a castigat libertatea, dar tot el afirma: "acest Zalmoxis a trait cu multa vreme mai înaintea lui Pythagoras"
    Herodot mai spune: "Zalmoxis (...) a pus sa i se cladeasca o sala de primire unde-i gazduia si îi ospata pe cetatenii de frunte; în timpul ospetelor îi învata ca nici el, nici oaspetii lui si nici urmasii lor în veac nu vor muri, ci se vor muta numai într-un loc unde, traind de-a pururea, vor avea parte de toate bunatatile. În tot timpul cât îsi ospata oaspetii si le cuvânta astfel, pusese sa i se faca o locuinta sub pamânt. Când locuinta îi fu gata, se facu nevazut din mijlocul tracilor, coborând în adâncul încaperilor subpamântene, unde statu ascuns vreme de trei ani. Tracii fura cuprinsi de parere de rau dupa el si-l jelira ca pe un mort. În al patrulea an se ivi însa iarasi în fata tracilor si asa îi facu Zalmoxis sa creada în toate spusele lui"

    Desi este întâlnit sub numele de Zalmoxis în sursele grecesti, unii istorici presupun ca numele real al sau era Zamolxis. Aceasta presupunere se bazeaza pe cuvântul trac "zamol", care înseamna pamânt si este legat de experienta initiatica a celor 3 ani petrecuti sub pamânt. De aceea Zalmoxis a fost considerat un zeu chtonic. Totuși, considerentele anterioare sunt în întregime false: numele corect este cel menționat de greci, Zalmoxis, el provenind de la cuvântul trac "zalmos" care înseamnă piele. El se referea mai exact la credința că oamenii care la naștere ies "împielițați", adică înveliți în placentă, numită popular căiță, sunt predestinați a fi mari magicieni, zalmonari. De aici a derivat cuvântul solomonar, folosit în evul mediu pentru a desemna un mare magician și tot din această credință a rezultat cuvântul împielițat, cu sensul de copil afurisit sau expresia "drac împielițat", aplicată numai la copii. Solomonar este un cuvânt de origine dacă, "creștinizat" după numele regelui Solomon din vechiul testament. Faptul că Zalmoxis a fost un zalmonar/solomonar, deci născut cu căiță, împielițat, este sugerat de relatarea lui Herodian (232 - 304) din lucrarea sa "Viața lui Pitagora": "Pythagoras mai avea și un alt adolescent pe care îl dobândise în Tracia, numit Zalmoxis, deoarece, la naștere, i se aruncase deasupra o piele de urs. Tracii numesc pielea "zalmos"." Cuvântul zalmos însemna însă și "căiță" (placentă). Aceasta este confirmată de cuvântul trac "zelmis", din aceiași familie, care însemna nou-născut. De aici a derivat cuvântul românesc a zămisli. Deci Zalmoxis însemna cel învelit în piele, împielițatul.

    Platon, unul din discipolii lui Pitagora, mentioneaza pe "acei doctori ai regelui trac Zalmoxis, despre care se zice ca stapânesc mestesugul de a te face nemuritor"(Charmide, 156d).
    Anticii greci au sesizat asemanarea dintre învatatura despre nemurire a lui Zalmoxis si cea a lui Pitagora referitoare la metempsihoza (reîncarnarea sufletelor), Pitagora însusi afirmând ca îsi reaminteste ultimele sale 20 de vieti. De asemenea, atât Zalmoxis cât si Pitagora au pus bazele unor scoli initiatice. Din aceasta cauza grecii l-au considerat pe Zalmoxis un fost sclav al lui Pitagora, care a fost initiat în tainele stapânului sau. 
    Pitagoreicii, adeptii lui Pitagora, au afirmat pentru prima oara ca pamântul se misca în jurul unui foc central (Soarele). Acest fapt era cunoscut si de daci.
    O alta asemanare este între discipolii lui Zalmoxis, asceti contemplativi, abstinenti si vegetarieni, numiti "ktistai" sau "polistai" si discipolii lui Pitagora care erau organizati într-o confrerie si duceau o viata simpla, modesta si austera, cultivându-si rabdarea si autocontrolul si care erau vegetarieni.
    Preotii daci învatati, asemenea lui Pitagora si druizilor (preotii celti) "nu permiteau consemnarea în scris a învataturii lor, desi în celelalte treburi, de ordin public si privat, se folosesc, în general, de alfabetul grecesc" conform marturiei lui Cezar. Strabon confirma faptul ca cei învatati îsi transmiteau cunostintele catre discipoli pe cale orala.
    Preotii traci oficiau cântând si acompaniându-se cu o titera (cetera), conform lui Iordanes. "Muzica în întregimea ei este socotita traca si asiatica (...) Ba si cei care s-au ocupat de vechea muzica erau, se spune, tot traci, anume Orfeu, Musaios si Thamyris" (Strabon)
    Platon spunea în Charmides: <<Asa stau lucrurile, Charmides si cu cu descântecul nostru. L-am învatat cu prilejul unei expeditii, de la unul dintre medicii traci ai lui Zalmoxis, despre care se spune ca au si darul de-a te face nemuritor. Iar tracul acesta arata ca medicii greci spun, pe buna dreptate, cele pe care le-am amintit eu acum: "numai ca Zalmoxis, adauga el regele nostru, care este zeu, mai spune ca asa cum nu trebuie sa încerci a vindeca ochii fara sa vindeci capul si nici capul fara trup, la fel nu poti vindeca nici trupul fara suflet, iar tocmai aceasta e pricina pentru care cele mai multe boli ramân nevindecate de medicii greci, faptul ca ei nu tin seama de întregul, a carui îngrijire ar trebui s-o întreprinda si ca, daca acesta nu se simte bine, este cu neputinta ca partea sa se simta bine". Caci, spunea el, toate se trag din suflet, atât cele rele cât si cele bune ale trupului si ale fiintei noastre întregi, revarsându-se din suflet, asa cum se rasfrâng de la cap asupra ochiului. Ca urmare, mai ales sufletului trebuie sa-i dam îngrijire, daca vrem ca deopotriva capul cât si restul trupului s-o duca bine. Iar sufletul, spunea el, se îngrijeste cu anumite descântece... Aratându-mi deci leacul si descântecul, el îmi spunea: "Sa nu te lasi înduplecat sa îngrijesti capul nimanui, care nu-si va fi daruit mai întâi sufletul spre îngrijire descântecului. Aceasta, zicea el, este greseala pe care, acum, o savârsesc oamenii, ca încearca sa devina un fel de medici ai câte unei parti, fara de cealalta">>.
    Multe descoperiri arheologice confirma cunostintele de chirurgie ale dacilor. Practicarea trepanatiilor este dovedita de craniile gasite la Cristesti (lânga Targu Mures), Decea Mures, Dinias Timis, Holboca (lânga Iasi), Poiana-Bârlad, Sarata-Monteoru (lânga Buzau). Interventiile asupra regiunilor frontale si parietale erau mai frecvente. Ele erau realizate cu ajutorul cutitelor de silex sau cu instrumente din fier. Scopul lor era fie îndepartarea fragmentelor osoase rezultate în urma ranirii fie eliberarea persoanei de spiritele rele care au cauzat boala. Unele trepanatii prezinta calus, confirmând succesul operatiei si însanatosirea.
    Însusi Hipocrate, considerat parintele medicinii, a stat o vreme în nordul Traciei, iar unele carti hipocratice au fost scrise într-o greaca tracica (cartile I si II ale Epidemiilor). (Mircea Eliade, "De la Zamolxis la Gingis-Han)

DECENEU

    Faptul ca Zalmoxis nu a fost o personalitate izolata în civilizatia geto-daca este confirmat prin existenta unui alt personaj ilustru: Deceneu, marele preot al lui Burebista.
    Iata ce spune Iordenes, un istoric din secolul sase, despre Deceneu: "i-a instruit (pe daci) în aproape toate ramurile filozofiei, caci el era în aceasta un maestru priceput. El i-a învatat morala (...), i-a instruit în stiintele fizicii (...), i-a învatat logica, facându-i cu mintea superiori celorlalte popoare (...), demonstrându-le teoria celor douasprezece semne ale zodiacului, le-a aratat mersul planetelor si toate secretele astronomice si cum creste si scade orbita Lunii si cum globul de foc al Soarelui întrece masura globului pamântesc si le-a expus sub ce nume si sub ce semne cele 346 de stele trec în drumul lor cel repede de la rasarit si pâna la apus, spre a se apropia sau îndeparta de polul ceresc".

BOEREBISTES

    "Boerebistes (Burebista), barbat get, luând în mâini cârma neamului sau, a ridicat poporul coplesit de nevoi din pricina nesfârsitelor razboaie si atât de mult i-a îndreptat prin anumite deprinderi, viata cumpatata si ascultare de porunci, încât doar în putini ani a faurit o mare împaratie si a adus sub stapânirea getilor pe cei mai multi vecini. Ba chiar si de romani era de temut, deoarece trecea neînfricat Istrul si prada Tracia pâna în Macedonia si Illyria. A pustiit astfel pe celtii care se amestecau cu tracii si cu ilirii, iar pe boii care se aflau sub ascultarea lui Critasiros, precum si pe taurisci, i-a sters de pe fata pamântului. Pentru convingerea poporului, el a conlucrat cu Deceneu, un vraci, care a pribegit prin Egipt si a învatat anumite semne prevestitoare prin care deslusea vrerile divinitatii. In scurt timp Deceneu însusi a fost socotit patruns de suflu divin, la fel cum am spus vorbind despre Zamolxis. Si, în semn de supunere, getii s-au lasat înduplecati sa taie vita de vie si sa traiasca fara vin.
    Boerebistes a fost rasturnat în urma unui complot pus la cale împotriva lui de o mâna de oameni, mai înainte ca romanii sa trimita împotriva-i o expeditie. Urmasii lui s-au dezbinat, dezmembrând tara în mai multe regiuni" (Strabon).
    Boerebistes a devenit capetenia unei puternice uniuni de triburi aproximativ în anul 82 î.H. A avut numeroase victorii contra triburilor celtice ale boiilor si tauriscilor, contra bastarnilor dintre Carpati si Nistru, a sarmatilor iranieni si a cetatilor pontice. 

Numele Boerebistes este compus din doua cuvinte: boer (boier) si Ebistes, desemnând pe boierul Ebistes. Boier este un cuvant foarte vechi, însemnând stapânul unor cirezi, dupa cum oier (oer) desemna stapânul unei turme. Oeropata era numele dat de greci Amazoanelor si insemna omoratoare (pata însemna crima, de acolo vine "fara pata", adica ne-criminal) de oameni (oieri).

GALERIUS

Galerius s-a născut lângă Serdica, Tracia (acum Sofia, Bulgaria), dintr-o familie umilă și s-a distins în cariera militară. La 1 martie 293, el a fost numit Caesar de către împăratul Diocletian, care guverna imperiul roman de răsărit.
Lactantius îl descrie pe împăratul roman de origine dacă, Galerius, ca pe un înfocat închinător la Marte: “el a țipat cu o privire pătrunzătoare și o voce teribilă, "Cât timp o să fiu Caesar?" Apoi a început să se poarte atât de extravagant, ca și când ar fi fost un al doilea Romulus, el a dorit să se aprobe să fie denumit fiul lui Marte”
Putem menționa aici faptul că zeul Marte a fost preluat de romani de la daci, la care era numit Ares. Poetul roman exilat la Marea Neagră, Publius Ovidius Naso (43 Î.C.-17 D.C.) pomenește în scrierile lui pe vecinul său get care se închina lui Ares.
Galerius era mândru de originea sa dacă și îi disprețuia pe romani. Lactantius a scris despre asta: "Cu mult timp în urmă, într-adevăr, chiar la începutul obținerii puterii suverane (1 mai 305) s-a declarat dușman al numelui de “roman” și a propus ca imperiul să nu se numească Roman, ci Imperiul Dac."

O prezentare a unor elemente comune spiritualitatii dacicilor, romanilor si valahilor, în care centrul de greutate este reprezentat de "luptatorii lupi" este disponibila în limba engleza.