Horae--Aphrodite's celestial nymphs called "fair ones,
begetters of all things, who in appointed order bring on day and night, summer
and winter, so as to make months and years grow full." (Dansul Ielelor;
Fairy tales: vine de la fair ones)
"În mitologia târzie Horae sunt cele patru
anotimpuri, fetele zeului solar Helios si al zeitei lunii Selene, fiecare
reprezentata cu atribute conventionale. Mai târziu, când ziua a fost împartita
în 12 parti egale, fiecare dintre ele a primit numele Hora." (Enciclopaedia
Britannica) De
aici provine denumirea actuala a unitatii de timp, ora. Cele 12 Horae sunt
legate de notiunea de ciclicitate a timpului, de roata timpului, existenta în
mitologie. Putem remarca similitudinea dintre cele 12 Horae si cele
12 zodii prin care trece Soarele pe parcursul unui an. Numarul 12 este legat de si de cei 12 apostoli ai lui Isus.
În Iliada, Horae erau zeitele care pazeau portile
Olimpului, locul sacru al zeilor, la fel cum hora care se
deschide pentru a primi numai pe cei curati, delimita un spatiu sacru. Si daca
Olimpul avea 12 porti, tot atâtea avea si templul din Ierusalim, câte una
pentru fiecare semintie a evreilor.
Descoperirea Bodesti-Frumusica a unei reprezentari în
ceramica a unei hore formate din 6 femei, apartinând Culturii Cucuteni (3700-2500
î.H.), ultima mare cultura cu ceramica pictata din Europa, indica faptul ca
hora a aparut cu mai mult de 5000 de ani în urma pe pamântul vechii Dacii. Dovezile
arheologice arata ca în domeniul vietii spirituale se poate vorbi cu certitudine de un cult al
zeitei-mama sau matroana, dovada fiind numeroasele statuete antropomorfe
descoperite. De asemenea se practicau diverse culte solare evidente mai ales in
pictura.
Hora este elementul de legatura între cultul zeitei-mama,
existent în societatile matriarhale de la acea vreme si cultul solar
reprezentat prin forme circulare, hora fiind ea însasi un cerc viu.
Obiectul din ceramica reprezentând hora formata din 6 femei nu avea un scop functional, ne
fiind vorba de un vas sau obiect de podoaba. Deci era un obiect exclusiv de
cult, pe care sunt reprezentate trei cercuri:
Rolul magic al horei s-a transmis pâna în prezent, sub forma calusului. Asemenea dansuri rituale circulare, la care participa numai barbati special alesi si antrenati exista în Europa, orientul mijlociu, India si America centrala si de sud, sugerând originea indo-europeana. În Anglia se numeste dansul Morris sau MORISQUE, sau MORRISK, în Austria, unde dansatorii sunt mascati, se numeste Perchten, iar în America Latina se numeste MORISCAS sau santiagos. Trebuie observat ca atât denumirile engleze cât si cea spaniola suna aproape identic cu cuvântul românesc MORISCA. Uitându-ne prin dictionare putem constata ca:
Deci cuvintele au fost importate în limbile respective
dintr-o alta limba, odata cu dansul respectiv. Singura posibilitate este
filiera celtica, prin care din Dacia s-au transmis multe ritualuri magice, care
fac astazi obiectul de studiu si mândria descendentilor celtilor.
În legatura cu morisca mai este de mentionat si utilizarea, doar pe
teritoriul României a morii cu facaie, precursoarea turbinei hidraulice.
Revenind la dansurile rituale circulare mentionate, ele au
urmatoarele caracteristici, independent de tara în care sunt utilizate:
Dintre toate aceste caracteristici, cea mai importanta este a treia, care ne duce cu gândul la Zalmoxis si Orfeu, ambii fiind traci si ambii fiind legati de mitul mortii si reînvierii, elementul fundamental al ritualurilor initiatice.
Dansul englezesc Morris este legat si de dansul
coarnelor, tinut anual la Abbots Bromely, Straffordshire, la care participa 6
barbati-animal purtând coarne de cerb, 3 albi si 3 negri, precum si un barbat-femeie
(sau Fecioara Maria) si un nebun, ambii purtând simboluri falice.
Din cele de mai sus putem remarca urmatoarele
similitudini:
Dimitrie Cantemir, descriind Moldova, vorbea despre asa-numitii
caluczeni spunând ca se adunau în grupuri de 7, 9 sau 11, se
travesteau în femei si-si prefaceau glasurile, vorbind subtire ca femeile;
îsi puneau broboade albe; sareau ca si cum ar fi zburat, cu sabiile scoase
din teaca; îi lecuiau pe cei bolnavi, iar daca omorau pe cineva, nu erau
pedepsiti. Caluczenii trebuiau sa-si îndeplineasca îndatoririle
rituale timp de noua ani, altfel erau persecutati de spirite.
"Ei sunt legati a sta în calus 3, 5 sau 9 ani. Se închina
la 3 zâne, lasate de Dumnezeu a poci lumea (...). Daca în timpul calusului
se îmbolnaveste vreunul dintre ei, se duc pâna dau de un alt rând de calusari,
unde toti cu jocuri si ocolituri se intereseaza de însanatosirea tovarasului
lor" (Fochi Adrian, Datini si eresuri populare de la sfârsitul
secolului XIX)
O prezentare aprofundata a dansurilor sacre din Balcani si a corespondentelor lor din Anglia este disponibila in limba engleza.