CUVÂNT   INAINTE

        ROMÂNIA se afla asezata intr-o "vatra de civilizatie". Arcul Carpatilor a fost, din timpuri imemoriale, preistorice, un loc privilegiat pentru civilizatie. Imperiul Pelasgic si-a avut aici centrul.

        Zeii pelasgici sunt cunoscuti lumii prin intermediul mitologiei elene, care i-a preluat inca din perioada arhaica. Tot din Imperiul pelasg provine modelul sacru al Sfinxului, care a fost preluat de egipteni.

       Civilizatia raionanta a acestui spatiu a facut ca elementele de credinta ca si de expresie traditionala sa se regaseasca la mari distante de modelul originar. Acest fapt ne indreptateste sa ne simtim solidari cu marile civilizatii ale lumii.

         Stravechea civilizatie a Europei s-a nascut deci pe meleagurile noastre.

       Aceasta ne face si mândri de trecutul nostru, dar si datori fata de viitorul României si al intregii Europe. Trecutul si viitorul sunt si trebuie sa fie parti ale aceluiasi intreg.

       Bogatia de exceptie a locurilor noastre, ca si natura ospitaliera au oferit spatiului carpato-danubiano-pontic argumentele suficiente pentru a fi considerat un loc binecuvântat de Dumnezeu si Istorie. Acesta este locul unde s-a descoperit prima scriere a lumii, tablitele de lut de la Tartaria fiind cunoscute acum in lumea intreaga ca prezentând o scriere cu mult anterioara scrierii sumeriene. Monumentele megalitice ce stau de straja pe pamântul nostru atesta existenta unei civilizatii stravechi cu care si noi, românii, si intreaga Europa, ne putem mândri.

       Civilizatia straveche ca si pamânturile in sine au fost mostenite de numerosul neam al Tracilor, la fel de numeros precum inzii, spun izvoarele istorice. Una dintre ramurile tracilor o constituiau Dacii, cei care sunt stramosii nostri de neam si de pamânt. Dacii erau "cei mai viteji dintre traci" spune Herodot, iar Josephus Flavius spune ca sunt inruditi cu Esenienii, cei care au daruit neamului iudeu o spiritualitate inalta (comparabila cu a Dacilor) si pe insusi Isus.

       Cucerirea romana a avut aici ca scop confiscarea de catre Imperiul Roman a exceptionalului tezaur material si spiritual al Daciei.

       Batalia pentru "vatra civilizatiei europene" care este chiar in inima României, nu a incetat niciodata.

       Valuri de navalitori, pradatori de toate neamurile au trecut peste aceste stravechi pamânturi. Si astazi inca, cetatea istorica a Daciei, Sarmisegetusa, sit unic in Europa, este devalizat de valori, vandalizat continuu intr-un efort stupid de saracire a acestui pamânt si a acestui neam de valorile sale ancestrale.

       Dar bogatiile României, cele istorice si cele naturale, nu sunt numai al Românilor insisi, ci si ale Europei.

       Ne revine noua datoria sacra de a ne apara cu arma spiritului de distrugere si de uitare.

       Ne revine noua Românilor, ca si in trecutul istoric, datoria de a salva si pastra cu sfintenie "vatra de civilizatie a Europei".

       In "arcul" Carpatilor palpita stravechea inima a României, stravechea inima a Europei.

        Trecutul este cel ce ne justifica viitorul.

        Numai de noi depinde sa ne ridicam la inaltimea istoriei noastre reale.

           Maria BARBU   

sus

             ESTE ISTORIA ROMÂNIEI            

          O ISTORIE BLESTEMATA ?         

          Lupta legendara dintre Typhon si Osiris s-a dat pe stravechiul teritoriu al României, asa cum spune Nicolae Densusianu in magistrala sa lucrare "Dacia preistorica".

        "Intr-o epoca preistorica foarte indepartata cel putin cu trei mii de ani inainte de era crestina, un important eveniment s-a petrecut in tarile Daciei, eveniment care a avut o mare influenta asupra civilizatiei nascânde a Europei si care a zdruncinat totodata din fundamente primul imperiu lumesc al rasei pelasge. Aceasta mare transformare politica si culturala in istoria Europei a produs-o expeditia lui Osiris (regele egiptenilor, adorat dupa moartea sa ca divinitate, n.n.) in partile Istrului (Dunarea) si luptele sale cu Typhon in Oltenia de astazi, iar drept consecinta a acestui razboi a fost intemeierea suprematiei egiptene peste Europa", afirma N. Densusianu.

        Daca ne gândim la aceasta lupta ca la o inclestare intre Bine (Osiris) si Rau (Typhon) si la faptul ca a invins Typhon, fratele cel rau al lui Osiris nu ne putem opri sa ne intrebam daca nu cumva pe acest pamânt, asupra acestui neam a ramas un blestem pe care trebuie poate sa ne straduim a-l risipi.

       Dupa lupta celor doi si moartea lui Osiris, unul dintre ei, Osiris, a fost zeificat si identificat cu Binele si Lumina iar Typhon, inamicul, a fost considerat ca fiind cel Rau, spiritul demonic. Cât adevar si câta legenda este aici ?

       In orice legenda se ascunde un adevar, dar nu putem sa nu ne gândim ca este posibila si o mistificare a adevarului, mistificare acreditata de noi legende ce se straduiesc sa le inlocuiasca pe cele originare. Si in traditie, si in istorie, se pot produce, din pacate, asemenea mistificari !

        Românii par astfel sa fie, - poate pe nedrept ! - purtatorii unui blestem pe care ar trebui sa-l ridice de pe istoria lor.

        Simpla contemplare a istoriei românilor, din epoca dacilor si pâna in istoria recenta, ne face sa ne cutremuram, vazând câti conducatori au fost ucisi, unii dintre ei chiar prin taierea capului, precum Osiris, ceea ce depaseste semnificatia unei simple coincidente ! (Oare francezii, neam romanic ei insisi, nu duc si ei in spate povara unui astfel de blestem, si tot pe nedrept?!)

        Marele rege dac Burebista a fost ucis, ca si Iulius Caesar, de alfel in acelasi an, fatidicul an 44 i.H., iar capul regelui Decebal a fost dus la Roma de imparatul Traian !!

        Marii voievozi români ai Evului Mediu au fost ucisi la fel: Vlad Tepes ori Mihai Viteazul, iar mai târziu Constantin Brâncoveanu (caruia i-au taiat capul turcii!), ori Tudor Vladimirescu si, in epoca noastra, chiar Ceausescu, dictatorul comunist, singurul dintre liderii comunisti din estul Europei care a platit cu viata !

   * Insusi numele Romei pare un nume blestemat sa fie preluat astazi - suprema cruzime a sortii - de tigani !!!

       Ce este oare acest blestem ? Apasa el oare poporul sau pamântul ce a fost pradat mereu de altii ?!

       Nu poate fi pamântul blestemat, caci este un tinut edenic, "pamântul unde curge lapte si miere", cum il descriau cronicarii antici, tot astfel cum este descris in Biblie Canaanul, pamântul promis de Dumnezeu poporului ales.

        De ce oare adevarurile noastre nu sunt auzite in lume, in timp ce minciunile altora ajung in cartile de istorie ? Cum putem demonta aceasta cruce mistica ce ne apasa, precum o zvastica ale carei brate au fost intoarse in sens negativ ?

       Cred ca in decembrie 1989 a fost nevoie de un sacrificiu mare, de moartea acelor tineri nevinovati pentru ca mântuirea romaneasca sa se deschida !

       Joseph de Maestre spunea, in "TRAITE SUR LES SACRIFICES", ceva cu totul tulburator si anume ca "familiile care au avut cele mai multe pierderi dintre membrii lor sunt printre cele mai longevive". Daca am extrapola, am putea spune ca si popoarelor li se intampla la fel. Poate ca nu este nesemnificativ faptul ca poporul român a supravietuit ca etnie si ca limba tuturor vitregiilor istoriei ! Chiar si in Transilvania, sub dominatie ungureasca si supusi unui proces de maghiarizare fortata, românii au supravietuit !

        Cât de scump am platit aceasta longevitate etnica si lingvistica !!!

        Trebuie acum sa facem efortul de a conecta istoria României la inaltele instante ale lumii, la cele fizice si la cele metafizice. Numai astfel putem converti blestemul in binecuvântare. Numai astfel adevarurile noastre vor fi cu adevarat auzite si intelese, iar monstruoasele deformari ale istoriei noastre vor disparea.

       Vom reda trecutului si prezentului nostru valorile reale, iar viitorul va fi pe masura !

                   Nota Bene: S-a spus ca stramosii nostri dacii aveau ca numar sacru 666, despre care se afirma ca este numarul Fiarei ! Este un mister ce merita o atentie si o reconsiderare atenta, pentru ca, adesea, distinctia intre BINE si RAU este greu de facut.

      Atentia noastra doar contemplativa este ineficienta. Ea trebuie sa devina activa si competenta. Ratiunea si intuitia, realitatea si cunoasterea trebuie deopotriva luate in calcul. Un calcul al carui rezultat poate si trebuie sa fie pozitiv!

           Maria BARBU   

sus

de Diana BUGAJEWSKI

(articol publicat in revista "MOMENT FESTIV", nr.43-2001)

       In mod normal ne petrecem concediile din Italia impreuna, Helga si Hans. Si de fiecare data se intâmpla aceeasi tragedie. Pe masura ce trec zilele, creste si revolta lor, datorita neputintei de a comunica cu italienii. "Cum e posibil ca voi, cei veniti din România sa intelegeti asa de usor tot ce spun acesti latini?" Dupa atâtea cursuri de limba italiana absolvite la "Universitatea Populara" din Munchen, noi stam si acum in fata lor "wie der Ochse vorm Berg" (pe româneste, "ca vitelul la poarta noua")!!! Le-am povestit de aceea, tot ce-am invatat noi la scoala despre cucerirea Daciei de catre romani, despre raspândirea si pastrarea limbii latine pe tot teritoriul României de astazi. Spre surprinderea noastra insa, in loca ca explicatia data, sa-i linisteasca, i-a revoltat si mai tare. Romanii au ocupat si sudul Germaniei pâna la Dunare - au replicat ei - "Germania Superior" a fost o realitate timp de 450 de ani si "nu numai" 170 de ani cât a durat stapânirea romana in Dacia. Si aici, limba oficiala a fost latina, si aici in administratie, scoala, justitie si armata se vorbea numai aceasta limba. Totusi, dupa caderea Imperiului, limba latina nu numai ca nu "s-a extins" spre nord, spre zonele neocupate de romani dar a si disparut cu desavârsire si din sudul Germaniei. Trebuie deci sa existe un alt motiv - spun prietenii nostri - pentru care voi vorbiti o limba latina. Si de atunci, ma gândesc adesea la parerea lor!

      Ma gândesc ca de fapt, asa cum stim cu totii, romanii cucerind Dacia au trebuit sa se retraga 16 ani mai târziu, sub Hadrian, stapânind in continuare numai, ceea ce, noi numim astazi Ardealul, Banatul si Oltenia.

      Si atunci "CINE I-A INVATAT PE MOLDOVENI SI PE MUNTENI LIMBA LATINA?". In manualul de istorie gasim desigur explicatia cu care suntem obisnuiti. Locuitorii Ardealului, Banatului si Olteniei, impreuna cu tracii din sudul Dunarii fiind cu totii puternic romanizati, i-au latinizat la rândul lor pe geti. Aceasta latinizare s-a realizat "prin influenta", adica prin comercianti, misionari crestini si emigranti. Iar romanizarea a fost asa de totala, incât getii si-au uitat cu desavârsire limba proprie si limba poporului pe care l-au gasit aici când au sosit pe aceste meleaguri si au vorbit de la Carpati pâna la Nistru si pâna la Dunare, veacuri peste veacuri, numai si numai latina invatata prin influenta. Deoarece aceasta explicatie depaseste puterea mea de intelegere, m-am hotarât sa pornesc "pe cont propriu" in cautarea limbii ce se vorbea in Dacia. Trebuie sa tinem cont de la bun inceput, de faptul ca identitatea unui popor antic era definita nu numai prin limba ce o vorbea atunci ci, in egala masura si prin religia sa. Credintele determinau actiunile oameniklor si felul in care ei isi organizau societatea.

     Putem distinge astfel pentru zona Carpato-Balcano-Peloponeza, doua categorii de religii diferite:

     O RELIGIE LOCALA, al carei mit era strâns legat de locul unde ea se practica. Astfel, credinta in zeii olimpici abunda in detalii despre munti, vai, cursuri de apa, grote, insule etc., fiind amplasata geografic in zona de sud-est a Europei, unde exista muntele Olimp care, dupa cum stim, insemna "sediul" tuturor zeilor. Adeptii religiei polytheiste traiau in "ginti", alcatuite din familii monogame, inrudite intre ele.

      RELIGII ADUSE cu ele de popoarele indo-europene, in care se adorau soarele, lumina, focul si animalele sacre - precum boul sau berbecul. Cultul lor se practica in grote sau pe vârful muntilor, cerând uneori sacrificii umane. Acestor credinte le corespund modul de organizare sociala, numit "asiatic" in care familiile - adesea poligame - traiau in obsti satesti, unde nu conta gradul de rudenie.

      Cunoscând detaliile de mai sus, putem deosebi usor niste caracteristici locale de altele, nou venite.

      Populatiile indo-europene ce soseau in valuri succesive dinspre est si se stabileau in sud-estul Europei - tracii, getii, dacii, grecii ionieni, eolieni si dorieni, scitii, sarmatii, bastarnii etc. - isi aduceau cu ei limbile si religiile proprii. Din contopirea sau confruntarea acestor graiuri si credinte diferite, din victoria uneia asupra celeilalte, au rezultat civilizatii cu identitati noi.

     Pentru a afla marea "necunoscuta", numita "limba care se vorbea in Dacia", propun sa pornim precum in matematica, de la datele cunoscute ale problemei noastre. Datele sunt limba, religia si organizarea sociala a altor popoare cu care dacii au fost in contact, cum ar fi grecii si romanii.

     GRECII - limba lor este indo-europeana, insa credinta politeista a grecilor in zeii Olimpului este evident locala. Prin urmare, religia pe care grecii au gasit-o in locurile unde s-au stabilit, s-a impus in confruntarea cu religia pe care acestia au adus-o cu ei din est. Despre aceasta victorie a cultului local ne povesteste legenda lui Theseu si a minotaurului in care, eroul - ce reprezinta credinta in olimpieni - ucide monstrul setos de sânge si doritor de jertfe umane - simbol al religiei "aduse". Chiar si in zilele noastre se mai pastreaza in unele sate din Grecia, un obicei cu caracter indo-european - astfel, mai intâi este sacrificat un taur al carui sânge se lasa sa se scurga in pamânt, ca sa-l faca roditor. Dupa aceea, se asterne pe o poteca un strat subtire de jaratec, peste care trec desculti, pe rând, locuitorii satului pentru, a se purifica.

      DACII - limba vorbita aici, este tocmai "necunoscuta" pe care vrem s-a aflam. Se vorbea pe aceste meleaguri limba indo-europeana adusa cu ei de geto-daci sau se vorbea limba populatiei autohtone? Cea mai logica presupunere ar fi - cel putin la inceputul ocupatiei geto-dace s-au vorbit in paralel ambele limbi. Dacii si preotii lor foloseau cu siguranta limba proprie, cea "adusa", iar marea masa a localnicilor, limba pe care au vorbit-o si pâna atunci. In ceea ce priveste insa religia dacilor, as dori sa reiau pe scurt concluziile din articolul meu anterior. Ajunsesem acolo la parerea ca, binecunoscuta caciula a dacilor ar avea un rol mistic si anume acela de a-i deosebi pe purtatorii ei de ceilalti "muritori". Dacii trebuiau sa fie recunoscuti din cer de Zalmoxis ce-i conducea dupa moartea fizica in imparatia vietii vesnice. Prin urmare, caciula era purtata numai de cei care credeau in acest zeu. Vechea populatie bastinasa care nu spera in nemurire, fiind inca adepta religiei locale, politeiste, nu o purta.

       Se intelege de la sine ca venirea geto-dacilor in sud-estul Europei, la inceputul epocii bronzului, a avut drept urmare migrarea spre vest a multor triburi locale din zonele ocupate de ei. Deoarece dacii - dupa cât se pare - nu au fost cruzi cu bastinasii si nu i-au dus in sclavie, lasându-i sa munceasca mai departe pamântul ca oameni liberi dar (si) in folosul lor, migrarea s-a produs incet, in decurs a sute de ani. Astfel se explica faptul ca in vremea razboaielor daco-romane, mai existau in Dacia numeroase triburi ale vechilor populatii "nedacice", oameni de rând numiti "comati". Coulmna lui Traian ni-i arata pe acestia - care se considerau desigur oprimati de catre daci - vorbindu-i imparatului fara traducator si cerându-i ocrotirea. Comatii erau "pusi" de daci sa lupte impotriva romanilor, iar daca erau luati prizonieri, grupul lor era tinut separat de cel al purtatorilor de caciula. In concluzie, in sud-estul Europei - adica in zonele Carpato-Dunareana si Balcano-Peloponeza s-au format in timp prin amestecul populatiei bastinase cu diversi indo-europeni, doua civilizatii complet diferite intre ele, atât prin limbile vorbite cât si prin religii - civilizatia greaca si cea geto-daca, ce mai continea inca multe elemente ale civilizatiei locale.

      ROMANII - sau mai bine zis populatiile italice stabilite in sec. al X-lea i.C. pe cursul inferior al Tibrului, si-au adus cu ei din tara de bastina limba, religia si organizarea sociala. Astfel numeroasele triburi nou venite in Italia vorbeau latina si credeau in zeii olimpici. Ni se pare astazi atât de firesc ca religia romanilor sa fie aceeasi cu cea a grecilor, incât nici nu ne mai intrebam "de unde" provine aceasta asemanare, este "normal" acest lucru? Oricum, CREDINTA ROMANILOR IN OLIMPIENI LE SITUEAZA GEOGRAFIC LOCUL DE BASTINA IN ZONA SUD-EST EUROPEANA. Prin urmare, triburile care au fondat Roma, vorbeau latina si erau originare din sud-estul Europei. Deci, IN SUD-ESTUL EUROPEI LOCUITORII STRAVECHI VORBEAU LIMBA LATINA. "Quad erat demonstrandum!". "Aceasta a fost demonstrat!". Pe moldoveni si pe muntenii "comati"  nu i-a invatat nimeni latina deoarece era limba lor, singura pe care au cunoscut-o vreodata, iar aceasta limba a supravietuit peste veacuri, tocmai datorita vechimii si unitatii sale.

      Iata ce ne spune Cassius Dio (LI 22, 6-8) când vorbeste despre populatiile dunarene (citând un izvor grec mai vechi): (Ei) "locuiesc pe ambele maluri ale Istrului (Dunarii), dar si cei locuind dincoace de fluviu si dinspre Triballia (malul drept), platesc tribut in Moesia si se numesc moesi, IN AFARA DE CEI INTRU TOTUL BASTINASI". De fapt, multi autori antici - cum ar fi Ptolemeu si Strabo - pomenesc faptul ca aceste teritorii erau locuite de populatii impartite pe "ethnoi", adica pe "neamuri" si nu pe zone administrative, asa cum ne place uneori sa credem. Subdivizarea in "etnii" era posibila numai la cei care traiau in ginti si triburi, de exemplu: latinii.

      De aceea acest termen nu este folosit de Strabo atunci când vorbeste de traci sau de geti, care erau POPOARE. Eminentul istoric bulgar Kazarov, analizând in 1912 obiceiurile geto-dacilor (Klio, XII), ajunge de asemenea la concluzia incredibila ca "la geti populatia dominanta era diferita rasial de supusi".

       In "Istoria lumii in date" editata la Bucuresti in 1972 sub conducerea Academiei, Prof. Andrei Otetea, putem citi urmatoarele:

      Sec. XII i.C. In contextul "marii migratii egeene" in Italia septentrionala si centrala patrunde, DIN REGIUNEA DUNARII MIJLOCII valul triburilor italice, purtatoare ale culturii Villanova (grupul lingvistic latino-falisc). Inceputul epocii fierului. Cristalizarea grupurilor etnice si lingvistice pe teritoriul Italiei.

      Sec. XI i.C. Un nou val al triburilor italice (grupul lingvistic osco-umbrian) migreaza in Peninsula Apenina.

     1000-800- Stabilirea unui grup de triburi illirice (1) (iapigi, picenti, messapi s.a.) venite din Peninsula Balcanica pe coasta rasariteana a Peninsulei Italice, precum si a venetilor in nord-estul peninsulei.

      Sec. X. Triburile italice ale latinilor se stabilesc pe cursul inferior al Tibrului.

      Prin urmare, triburile italice vorbitoare de limba latina - printre care, deci si stramosii romanilor - migrau "din regiunea Dunarii mijlocii", de unde au fost dizlocati de noii veniti. Textul de mai sus nu mentioneaza ca acestia ar fi ei insisi, indo-europeni si nici nu ar fi posibil, deoarece triburile de care vorbim aveau o religie si o organizare sociala "ne" indo-europeana.

      Deoarece primul oras intemeiat de latini in Latium a purtat numele Alba Longa, este de presupus ca a fost fondat de tribul "albilor" ("albocensii" din vremea lui Ptolemeu), a caror capitala in Dacia era orasul Alboca (dupa Vasile Pârvan - "Getica", pag.132).

      Fiind deci "impinsi" incet, incet de catre geto-daci spre vest, albii, umbrii (Umbria = regiune situata intre Orvieto si Marea Adriatica), picentii (Piacenta = oras in nordul Italiei), venetii, apulii (Puglia = regiune in sud-estul Italiei) si altii au migrat mai departe spre vest. Deoarece aceste numeroase triburi latine, imprastiate prin toata Italia, credeau in zeii olimpici, s-a creat impresia gresita ca TOATE popoarele antice aveau aceeasi religie "precum si grecii".

      Legenda ne povesteste ca stramosul latinilor ce au fondat Roma ar fi fost Eneas, ginerele lui Priam, regele troienilor. Deoarece razboiul troian a avut loc intre 1194 si 1184 i.C., nu ar fi fost imposibil ca "in contextul marii migratii egeene" din secolul XII i.C. sa fi ajuns pe cursul inferior al Tibrului - trecând prin marginea de vest a Daciei - si câtiva refugiati troieni, ramasi fara patrie. De asemenea, poate ca respectiva legenda vrea sa ne  transmita numai faptul ca latinii politeisti, fondatori ai Romei erau originari din sud-estul Europei.

      A sosit desigur timpul sa ne intrebam, de ce romanii când au cucerit Dacia nu si-au recunoscut propria limba in latina primitiva vorbita de localnici? De la migrarea triburilor latine spre Italia si pâna la "intoarcerea" lor in calitate de cuceritori, trecusera 1000 de ani. In acest timp, Roma care la inceput fusese un sat inconjurat de alte câteva mici asezari latine, a devenit capitala unui mare imperiu. Scrierea a cizelat de asemenea limba romanilor iar poeti, scriitori si oratori celebri ca: Vergiliu, Horatiu, Ovidiu, Cato, Cicero, Titus Livius etc., au dus-o la perfectiune. dar nici in Dacia timpul nu a stat pe loc. Daco-getii, scitii, sarmatii, celtii etc. au influentat prin limbile lor nu numai vocabularul latinei locale, de care, desigur au fost la rândul lor influentati ci si toate celelalte aspecte ale limbii, inclusiv fonetica. Totusi, in timpul razboaielor daco-romane, soldatii romani se mai puteau intelege inca "de pe ziduri" (Cassius Dio, LI 24, 5) cu cei asediati. In mod evident, revenirea romanilor in Dacia a avut drept rezultat imediat, revitalizarea caracterului latin al limbii vorbite aici de catre oamenii de rând, iar aceasta limba reimprospatata si prin scrisul cu caractere latine s-a raspândit rapid "prin influenta" in "Dacia libera".

       Desigur, stimati cititori, imi dau seama perfect de indrazneala afirmatiilor expuse in acest articol. Prin urmare, am ajuns in finalul cautarilor mele, la concluzia incredibila, ca noi nu suntem "urmasii Romei", din contra, suntem stramosii ei, si latinii ce au fondat Roma nu au venit din Asia ci de pe Dunare. Sa nu uitam insa, stimati cititori, ca toate aceste concluzii se bazeaza doar pe o presupunere. Am presupus numai ca poporul care a trait foarte, foarte demult - inca inainte de sosirea geto-dacilor - pe intreg teritoriul din sud-estul Europei, nu a disparut fara urma si acest popor avea - precum toate celelalte popoare - o limba si o religie proprie. Iar daca acesti oameni au existat cu adevarat si urmasii lor nu au murit, atunci in mod sigur ei mai traiesc si astazi - pe Tibru si in Carpati.

      Gânduri: structura limbii latine este indo-europeana insa religia si modul de viata al latinilor, "pe neamuri" sunt "NE"-indo-europene. De exemplu: se stie ca latinii detestau poligamia, ades intâlnita la "asiatici".

      Daca presupunerile mele nu sunt gresite ci numai indraznete, inseamna ca grecii, stabilindu-se in Peloponez, s-au asezat aici PESTE latini si au locuit impreuna cu ei pe acelasi teritoriu. Deci, se intelege de la sine, ca latina si greaca - s-au influentat reciproc si foarte posibil, limba latina sa fi preluat structura celei grecesti, asa cum grecii au preluat religia latinilor autohtoni.

sus