 |
 |
Suntem oare un popor de barbari?
Voi incepe acest articol printr-un simplu citat al lui Winston Churcill: "... Decebalus, pe care nu-l putea invinge decat moartea ce nu pateaza onorea".
Articolul de fata este scris datorita revoltei de a auzi mereu si mereu ca suntem un popor de barbari (dacii) si ca am avut un "imens" noroc ca ne-au colonizat romanii, care ne-au facut numai bine... Ei bine, nu-i asa.
Daca ne uitam prin istorie si citim cu atentie, putem vedea cum elenii ne laudau ca strein-barbaros, in schimb contemporanii deformeaza aceasta lauda si ne considera barbari. Daca ne gandim ca inainte cu multe sute de ani inainte de cucerirea romana, dacii reusisera sa obtina un an de 365,242197 zile, fata de anul astonomic modern de 365,242198 zile sau fata de cel iulian al alexandrinului Sosigenes de 365.25 de zile, atunci e firesc sa ne intrebam: Noi suntem oare chiar atat de barbari?
E destul de absurd sa fim de acord cu incercarile unora de a ne convinge ca un popor cu o cultura atat de inaintata ca a dacilor a renuntat la limba sa, adoptand-o pe cea a invingatorilor si, dupa "studii laborioase", n-au ramas decat 160 de cuvinte dacice. Haios devine cand aceiasi oameni incearca sa ne explice cum, dupa 165 de ani de stapanirea romana, dacii au renuntat si la limba romana, pastrand din aceasta a doua limba numai 596 (!) de cuvinte dintr-un total aproximativ de 140.000 cuvinte. Este de necrezut ca un popor liber, carpii, sa-si poata insusi limba celor care au stapanit 165 de ani pe fratii lor mai putin numerosi din Dacia traiana pentru ca la sfarsitul acestei scurte perioade sa renunte si ei la limba imprumutata? Adica este posibil ca in rastimp de 165 de ani un popor sa renunte, succesiv, la doua limbi - daca si romana - din care prima autohtona si a doua imprumutata?
Voi incheia tot cu un citat al lui Schlozer, in secolul XVIII: "Acesti volohi nu sunt nici romani, nici bulgari, nici Wolsche, ci vlahi, urmasi ai marii si stravechii semintii de popoare a tracilor, dacilor si getilor, care, si acum, isi au limba lor proprie si, cu toate asupririle, traiesc in Valachia, Moldova, Transilvania si Ungaria in numar de milioane