Procurată şi adusă în ţară sub formă de microfilm color 1) de către autorul acestor rânduri, Cronica Rohonczy a fost descifrată pe baza dicţionarului latin-român a enci­clopedistului român, Ioan Na­dejde, de către specialista în ma­terie, Viorica Mihai-Enăciuc, care a constatat că scrierea codexului este de la dreapta spre stânga şi textul se citeşte de jos în sus.

               În cele ce urmează prezentăm un document de importanţă deo­sebită: confruntarea românilor cu armata cotropitoare ungară, docu­ment în care se precizează că, în expansiunea lor către răsărit, ar­mata regalităţii ungare a reuşit să treacă Tisa şi să cucerească Ara­dul, după 54 lupte cu vlahii, de-abia în timpul lui Ştefan al III-lea, în anul 1166. Cu această ocazie, graniţa dintre unguri şi vlahi s-a mutat la Ineu, în apro­pierea Aradului. Pentru recuceri­rea Aradului şi apărarea Streiului, vlahii s-au aliat cu bizantinii, du­când lupte îndârjite în anul 1166 şi cei următori. Mai târziu, regele Emeric (1196-1204) al Ungariei este infrânt - împreună cu armata sa, în timp ce încerca să pătrundă prin porţile Meseşului în Podişul Transilvaniei - de către moţii şi maramureşenii vlahi.

Textele Codexului Rohonczy întăresc afirmaţiile cronicarului Anonymus, completând, întregind datele referitoare la etapele urmă­toare de subordonare a Ardealului şi precizează, printre altele, că Transilvania a fost subordonată doar în parte de către regele ungar Andrei al II-lea, după anul 1204.

Redăm în întregime textul din această Cronică română de la pagi­nile 8-13, care conţine un discurs în limba română veche al condu­cătorului român, rostit în faţa ostaşilor săi, înaintea confruntării lor cu trupele cotropitoare regale maghiare la anul 1166:

 “Apărarea noastră; apărarea Streiului (şi a) Ineului împă­durit!; Marii flueraşi să sune la Ineu adunarea în garnizoană!; Apărarea Inăului pe aici s-o îm­pletim cu desăvârşire! Cu lăncile îndoite, ungurii au ridicat cearta; ungurii pe Tisa ta! Inăul tău gă­seşte calea ta ce-ţi arată dezrobi­rea robilor nenorociţi destul de unguri. Să nu vă placă să fiţi răniţi de unguri! Strămoşii viteji prin luptă au păstrat Inăul! Apă­raţi cu ură şi apărarea Streiului se­mănând puterea ta, nimicind, cân­tând, zăvorând! În răsărit, cu ar­matele vom purta război! Vom fo­losi ca alegerea mică şi alegerea mare 2) aceea să nu încheiem tra­tat! Să ne întoarcem la marea im­portanţă a alegerii! Să zicem da, deşi păgânii tot în aceeaşi stare, în anul 1080 ne-au luat 80 de robi. Tot aşa, pe calea păcii, cei de la răsărit de Rarău, alegând bel­şugul, s-au îmbarcat pe 27 de corăbii pentru Bizanţ³⁾ şi Iber4) prin viclenie mânioasă i-a folosit cu de­săvârşire ca pe nişte păgâni.

       E de folos drumul de odi­nioară al lui Vlad la Bizanţ, care loveşte mergerea, pe mai multe căi, a loviturilor laolaltă, şi aici şi la Tisa⁶), (teritorii) ale lui Vlad, marele şoim!

       Prin luptă Tisa a fost luată; Aradul lovit7); Mântuitorule! Ne­norocire e drumul încheierii păcii; pentru noi e marea nenorocire! O mare viclenie! Au, vai, viclenia va face fiii pământul umbrelor! Drumul tău e al marelui Mântui­tor lovit (zice), furia profetică înaltă8) Ajută semănăturile 9) când drumul vicleniei se va usca! Bătălia e calea ta! Au a ta cale să fie lovită de mânia profetică vi­cleană 10) Au drumul tău merge spre limpedea Tisă, furios, cu strigăt de şoim! Urmaşi ortodocşi, loviţi însufleţirea profetică, catolică şi marea însufleţire profetică a şoimului, a drumului tău va fi marea luptă şi victoria înaltă! Au, vai, viclenia să fie pământul um­brelor în calea ta!

      Apărarea Mântuitorului, a ma­relui Mântuitor este drumul tău lovit, vai, de viclenie!

      Să ne amintim de norul ars în anul 1035 Ia Inău, destul! În apărarea sa am adăugat în anul 1050 la Inău ceată temerară! Vitejii fii situaţi în drumul tău s-au împotrivit cu toţii. La Inău margine au pus¹¹⁾! Apărarea-i sarcină rănită! În apărarea sa, fiii s-au aşezat; şi fiii răniţi astfel ş-au aşezat! Arma­tele rătăcitoare 12) singuri fiii au înfrânt-o; cu strigăt de şoim au apărat Inăul; şi împăratul Ioon, vi­teazul, i-a invins -  după Zonar 13) lor le-a oprit drumul! Cu plăcere (vă anunţ). Că o năvălire nouă, Vi­tejii de la răsărit de Rarău în luptă au învins-o!14)

      În apărarea sa, să smulgem, o, să smulgem Aradul rătăcitorilor! Apără îndoit Inăul statornic ţie! de la unguri până la Mare! O, Streiul tău păzeşte-l, cu stigăt de şoim umple-l cu desăvârşire!

      Pentru Tisa înşirăm tratate de pace, pentru tine, cum ar fi, pentru mine şi mânia ta; pacea opreşte să se nască drum mâniei tale; o, cu desăvârşire ţine paza moştenită şi cu strigătul tău de şoim umple importanta luptă îm­preună cu ai tăi! Victoria luptei scoate la iveală duşmănia drumu­lui tău şi a lui Isus al tău şi opreş­te şoimii iadului; o mare viclenie saltă ţie mare ceartă, ţie, şi în acest fel rătăcirea către Iad! Dru­mul fratilor tăi, al tău drum e Tisa ta! Corăbiile la drum 15) să se aşeze, în drumul trudei tale! Fiii au purtat războaie trecute, ajun­gând la 54 victorioase pe Tisa şi, adeseori, şi pe drumul Momei 16)  Drumul celor cu ochii cenuşii ba­tând în galben va tace ca pămân­tul; în faţa luptătorilor tăi, se vor usca! Cei cu pantaloni lungi şi largi¹⁷⁾ merg ca Ulise şi ţie aşează, aici, azi, marii profeţii rău lovite în apărarea sa, în apărarea lor cu desăvârşire şi a marii pro­feţii rău lovite, grâu, transportân­du-l cu ambarcaţiuni, binevoitori pentru marea ta victorie; şi Ma­rele Bizanţ aşează corăbii şi lup­tători binevoitori 19); şi pentru tine importantul Aiud coboară cu toţi luptătorii în drumul tău; în drumul şi în marea luptă pentru apărarea Aradului, cu Marele Mântuitor în importanta luptă, vin de la Rarău armii; şi cu marii Sahara 20), împreună cu ajutoru1 Mântuitorului.

Să-i oprim, cum spun piesele de teatru că l-am oprit pe Atila, cu corăbiile din drumul lor!” 21)

Iată dar, un autentic document românesc, care dezvăluie tendin­ţele cotropitoare ale regatului ungar, în căutarea lor nestăpânită de noi jafuri şi dominaţii.

Conţinutul Discursului conducătorului român dezvăluie o seamă de date, fapte, evenimente, cu totul necunoscute până acum de istorie.

În primul rând, rezultă cu cla­ritate că Ţara Românească era UNA, de la Marea Neagră, până la Rarăul nordic moldovenesc şi dincolo de Carpaţi, până la Mara­mureş şi râul Tisa. Fireşte, după cum reiese din textul documen­tului, în cadrul acestei Ţări uni­tare, fiinţau o seama de organi­zaţii politice locale, subordonate domnitorului, care îşi avea re­şedinta în Muntenia, demonstrând prin aceasta că de aici, din Ţara Românească a Munteniei, domnitorul român îi chemă la luptă, la organizarea rezistenţei faţă de cotropitorii Regatului ungar, care, din nefericire, după cum se con­semnează în discursul amintit, ocupaseră teritoriile strămoşeşti de la Tisa, ba şi localitatea Arad.

Chemarea la mobilizare a tu­turor românilor din toate colţurile ţării, adresată în discursul domni­torului, este o dovadă că pericolul ce venea din partea acestui regat cotropitor era mare, urzea la cuce­rirea de noi tenitorii aparţinând gliei strămoşeşti a românilor şi era sprijinit de papalitatea catolică. 22) În discurs se redă chiar o cifră  impresionantă de 54 de bătălii, pe care românii le-au purtat cu armatele Regatului ungar şi cu alţi cotropitori din răsăritul ţării. Şi aceasta într-o perioadă mai redusă decât un secol, luptele având loc până în anul 1166 - împotriva hoardebor barbare ungureşti. Acest lucru dovedeşte că statul român de atunci era puternic, bine organizat, capabil să înfrunte pe duşmani.

Dar ceea ce intrigă mult este faptul că istoriografia ungară n-a publicat până acum nici un docu­ment din cele peste 10 000 aflate în Arhiva Academiei de Ştiinţe Ungare în manuscris, necunoscute înca de opinia publică, sau nici vreo cronică veche ungară, despre nici unul din cele 54 de războaie, confruntări sângeroase dintre cele două state. Aceasta este o dovadă, care arată până unde merg denatu­rările şi falsificările ştiinţei isto­rice ungare, cât de vinovată poate fi tăinuirea acestor documente.

Discursul domnitorului român răstoarnă toate enormităţile ungu­reşti privind aşa-zisa “întâietate” a ungurilor în Transilvania, ca în Pannonia, precum şi orgoliile lor absurde care susţîn orbeşte că ei, ungurii, au fost în Transilvania “primii intemeietori de stat”. La fel se dezumflă şi balonul falsifi­cărilor privind întemeierea de către unguri a tuturor localităţilor din Transilvania. În Discursul ţinut de domnul românilor se menţionează denumirile de Tisa, Arad, Inău, Rarău, precum şi nu­mele inedit al unui domnitor ro­mân Vlad pentru anul 1037 toc­mai în timpul domniei regelui ungar Ştefan cel Sfânt. Aşadar, Ştefan cel Sfânt se confruntă cu un domnitor român pe nume Vlad, la est de Tisa.

Limba în care este scris acest discurs este o limbă daco-românească curată, clară, domnitorul care a ţinut discursul dând dovadă de cunoştinţe temeinice, vaste, istorice, politice, diplomatice. El amintea de împăratul bizantin Ioan aI II-lea Comnenul, de croni­carul Zonaris, de străbunul Ulise, de Atila.

Dîn discurs rezultă că românii îşi apărau cu străşnicie a lor strămoşească ortodoxă, cerând ajutorul mântuitorului Iisus ca să poată infrânge armatele ungare în cârdăşie cu catolicismul papli­tăţii. Semnificativ este faptul că, în discurs, doinnitorul foloseşte pentru inamic doar numele de unguri, hungari, în înteles de netrebnici, parşivi.­

       În fine, discursul reprezintă un mesaj de îmbărbătare patriotică, mobilizatoare pentru a învinge hoardele hungariste.

         Mai pot oare spune istoricii unguri că la invazia triburilor războinice ungare în Bazinul mij­lociu al Dunării, ca şi mai târziu înVoievodatul Transilvania, stat românesc, că toate aceste vaste te­ritorii au fost pustii, fără locuitori, chipurile, fără nici o organizare politică statală, şi că hungarii ar fi fost primii locuitori ai acestor ţi­nuturi, unde, prin cultura tribu­rilor sălbatice ungare, au orga­nizat primele state şi au insuflat aici cultură şi civilizaţie?

         Discursul, după cum se vede, este un imn patriotic, un îndemn adresat românilor paşnici, autohtoni care, în momente deosebit de grele ce ameninţau ţara lor, îi chema să se adune cu toţii şi să lupte eroic, cu vitejie strămoşească pentru a pune stavilă cotropitorilor unguri.

Pagini din Cronica românească , din secolele XII-XIII e.n. scrisă în limba română, într-un alfabet dacic, referitoare la luptele românilor de apărare a Transilvaniei împotriva armatelor regale ungare cotropitoare (Originalul se află în Arhiva Academiei Ungare de Ştiinţă, sub denumirea de “Codex Rohonczy”).

1) Arhiva Academiei Ungare de Ştiinţe, cota A1 173/II;
2) Sfatul restrâns şi Sfatul lărgit;
3) Români plecaţi ca mercenari la Bizanţ;
4) Iber - probabil o căpetenie cumană
5) În acel moment era necesară încheierea alianţei cu Bizanţul, ca şi pe vremea lui Vlad;
6) Ţara lui Vlad era de la Mare la Tisa; formularea şi aici, şi la Tisa de­nonstrează că discursul s-a rostit în Muntenia;
7) Aradul luat de Ştefan al III-lea (1162-1172) în anu1 1166;
8) Religia ortodoxă;
9) Se întrerup muncile agricole deoarece ţara se află în pericol;
10) Profeţie romano-catolică;
11) În urma luptei vlahilor cu ungurii conduşi de Ştefan al III-lea, în anul 1166, Aradul a căzut sub stăpâni­rea ungurească; românii au pus atunci graniţa la Inău;
12) Invadatoare;
13) Se face aluzie la Împăratul Ioan al II-lea Comnenul al Bizanţului (1118-1143), care i-a înfrânt pe un­gurii conduşi de regele lor, Ştefan al II-lea, în anul 1128 - după cronicarul Zonaras loan, care a trăit în prima ju­mătate a secolului al XII-lea şi a deţi­nut chiar funcţia de protosecretis (prim secretar) al Cancelariei imperiale bizantine greceşti;
14) Românii de la răsărit de Ra­rău au înfrânt o năvălire a cumanilor, probabil în anul 1166;
15) Este vorba de ambarcaţiunile care duceau pe luptătorii ce se îndrep­tau spre Tisa, pe Dunăre şi Mureş
16) Codrii Momei;
17) E vorba de oşeni şi maramu­reşeni;
18) Marea profeţie lovită este re­ligia ortodoxă, lovită de catolici;
19)  Este vorba de ajutorul dat de împăratul Manuel I Comnenul (1143-1180) al Bizanţului vlahilor, în anul 1166, împotriva ungurilor con­duşi de Ştefan al II-lea, Ioan Kin­namos, scriitor şi secretar imperial, redă acest ajutor, subliniind faptul că se va materializa în trimiterea a trei ar­mate: una venea pe Dunăre, fiind con­dusă de comandantul Alexie; a doua, condusă de Leon, numit Vatatzes, a trecut în Transilvania pe Valea Pra­hovei, iar a treia armată a fost condusă de Andronic Lampardas şi Nichifor Petraloiphas şi a trecut în Transilvania pe la Rodna; comandant suprem al celor trei armate era Ioan Ducas. În această perioadă, domnitorul vlahilor era Sotas, eliberat de Manuel I Comnenul din captivitate de la cumani;
20) Sarara - adică cei cu panta­loni lungi şi largi - oşenii şi maramu­reşenii;
21) Vezi Codex Rohonczy, paginile 8-13, în Arhiva istorică a Bibliotecii Academiei Române, fond Ma­nuscrise.
22) Papalitatea de la Roma a sprijinit acest război cotropitor, ca de altfel şi altele multele pentru simplul motiv că era vorba de o ţara ortodoxă,  ai cărei locuitori îi vedea trecuţi prin forţă la catolicism pentru a-şi rotunji veniturile băneşti prin dijmele pe care le încasa. Această politică josnică dusă de papalitate împotriva unei ţări creştine a fost criticată deschis de Papa Ioan Paul al II-lea, într-o cuvântare mai recentă, prin care şi-a cerut scuze şi iertare din partea tuturor acelora care au fost crunt loviţi de politica acaparatoare a Sfântului Scaun, manifestată făţarnic în veacurile trecute.

  Continuare