Ktistai

 (grec. ktistai); “ctisti”; “kapnobatai kapnobatai

    

         - Secta de anahoreti daci - dupa Strabon (Geografia, VII, 3, 3). Acesti anahoreti, dupa interpretarea unor izvoare istorice, ar fi fost un ordin sacerdotal paramonastic de celibatari vegetarieni. Descrierea oferita de Strabon e destul de clara: “obiceiul pitagoreic de abstinenta de la folosirea animalelor ca hrana, introdus de Zamolxis, s-a mai pastrat inca” (op.cit., VII, 3, 5); “dupa relatarea lui Poseidonius, misienii, din evlavie, se abtin sa intrebuinteze in hrana fiinte vii, de aceea nu mananca nici animalele domestice. Ei se hranesc cu miere si brânza, ducand o viata pasnica, fapt pentru care sunt numiti “tematori de zei” (theosebeis) si “kapnobatai”. Sunt si traci care traiesc separat de femei; acestia sut numiti “ktistai” si, in virtutea respectului ce li se acorda, sunt socotiti sfinti si traiesc eliberati de orice frica” (op.cit., VII, 3, 3). Interpretarile moderne sunt variabile, nesigure, controversate, unele fiind idealizate, altele strict pragmatice. Pentru Vasile Pârvan ktistai este o radacina greaca, referindu-se la “intemeietorii de orase”; I. I. Russu considera cuvantul de origine dacogetica, insemnand “stralucitorii”; D. Decev il traduce prin “abstinenti de la placeri lumesti”, iar A. Bodor prin “cei mari”. Termenul kapnobatai a fost tradus de V. Pârvan printr-o formula fortat poetica: “cãlãtori prin nori”, desi corect este “calatori prin fum” (A. Bodor, G. A. Stratanovski), deoarece sintagma se refera, evident, la modul de alimenatie al anahoretilor. Unor comentatori, epitetul li s-a parut obscur si acestia au propus lectiunea kapnopatai sau kabnobotai - “inghititori de fum”; aceasta lectiune a fost interpretata de G. A. Stratanovski (chirilic: Strabon, Geografia, Moskva, [CtpaboH. GeografiR]1964, p. 815): “cei ce se hranesc cu mancare derizorie, usoara ca fumul”. A. Bodor (in Crisia, Oradea, 1972, p. 27-35) leaga acest epitet de ritualul fumigatiilor, referindu-se la rolul oracular al fumului sacrificial. Mircea Eliade prefera aceasta interpretare: “E probabil ca expresia “umblatori prin fum” se refera la un extaz provovcat de fumul de cânepã, mijloc cunoscut de sciti si de traci [...]. In acest caz, kapnobataii ar fi fost dansatorii si vrajitorii (samani) misieni si geti, care intrebuintau fumul de cânepa pentru a provoca transele extatice” (De la Zalmoxis la Genghis-han, trad. rom., Bucuresti, 1980, p. 57). Dar Iosephus Flavius (Antichitati iudaice, XVIII, 1, 5, 22), folosind pentru desemnarea aceleiasi tagme cunântul pleistoi, ii compara pe anahoretii dacogeti cu secta esenienilor; termenul pleistoi e considerat de unii istorici români “un generic referindu-se la intreg clerul geto-dac” (N. Gostar, V. Lica). Totusi descrierea lui Strabon ramane cea mai substantiala.