În conditiile în care, din punct de vedere militar, societatea de oameni liberi a tracilor nord-balcanici adoptase ca "principiu doctrinar" obligativitatea participării tuturor bărbatilor în stare să poarte armele, la apărarea pământului obstii, oastea se identifica - si aceasta va fi o caracteristică mostenită, perpetuată în timp si adaptată situatiei concrete fiecărei epoci, de societatea românească - cu întreg poporul înarmat. Amintirea de către Criton, alături de functionarii cu atributii în organizarea muncii, a celor "rânduiti să se îngrijească de fortificatii" si îndeosebi precizarea lui Tacitus legată de luptele romanilor din anul 26 e.n. cu tracii, că cetătile acestora erau păzite "de numerosi apărători, soldati sau gloată", ar indica însă existenta unui nucleu de oaste permanentă, format din războinici specializati. Ei ar constitui oastea nobililor "tarabostes" si gărzile personale ale acestora care, pe măsura accelerării unificării statale au format oastea regelui, însărcinată cu paza cetătilor, în care au fost instalate garnizoane comandate de "prefecti", cu siguranta drumurilor, păstrarea ordinii, a "ascultării fată de porunci", impusă îndeosebi de Burebista si interventia rapidă la fruntarii împotriva neamurilor sau statelor agresoare. "Soldatii" si membrii gărzii regale erau, asadar, putem afirma, luptători profesionisti, specializati în mânuirea diferitelor tipuri de arme, călăreti si pedestri, temeinic instruiti prin "exercitii", valoarea lor cântărind greu în balanta încheierii aliantelor politico militare cu geto-dacii.
 

Comat dac--Statuie de pe Arcul lui Constantin		Taraboste dac--Statuie de pe Arcul lui Constantin

           Nu se cunosc clauzele tratatului dintre Burebista si Pompeius, în schimb se stiu conditiile în care, cu peste 120 de ani înainte, regele macedonean Perseu (179- 168 î.e.n.) a cumpărat, în vederea confruntării decisive cu romanii, alianta getică : 1000 de stateri de aur oferitii "regelui", câte 10 stateri pentru fiecare călăret si câte 5 pentru fiecare pedestras. În clipele de grea primejdie în fata superioritătii numerice sau în dotare cu "tehnică de luptă" a adversarului, "soldatiilor" li se alăturau, în cadrul a ceea ce peste un mileniu avea să se numească "oastea cea mare" a Tării, bratul armat a tuturor obstilor, desemnate de Tacitus cu un termen care - dovadă a continuitătii si în domeniul fenomenului militar autohton - va apare cu aceeasi semnificatie si în actele de cancelarie sau cronicele medievale românesti: "gloată". Dispunând de arhitecti iscusiti si de "instructori" de căpetenii alese apoi unite, pe criteriu valoric dintre tarabostes, oastea "regală" constituia în astfel de cazuri nucleul, osatura la care se racorda rapid dat fiind spiritul războinic al geto-dacilor si posibilitătile transformării uneltelor (seceri, coase, topoare, fier de plug, furci, etc.) în arme, întreaga populatie bărbătească mobilizată pe durata unei campanii. Faptul că această populatie se deplasa la locul de tabără poruncit, călare, a făcut să se încetătenească ideea că, în organica oastei, călărimea, ca "armă" ocupa un loc precumpănitor. Astfel, Tucidide si Ovidiu, văzându-i "călări venind" au considerat că, întrucât "getii umblă călare" si "sunt vecini cu scitii, au acelasi port si sunt toti arcasi călări".
calaret dac
           Arcul ca tip de armă pentru lupta la distantă era generalizat, folosit cu aceeasi eficacitate atât de pedestrasi, cât si de călăreti încât aprecierea lui Horatiu că getii "se pricep mai bine decât toti la aruncarea săgetilor" era conform realitătii. Ca "armă" însă, infanteria ocupa locul preponderent - fapt ilustrat de raportul de 2,5/1 în favoarea infanteriei în cadrul fortelor armate opuse de getii munteni lui Alexandru Macedon în anul 335 î.e.n. - forta de soc a oastei geto-dace constituind-o infanteria grea a luptătorilor de profesie în care, potrivit lui Dio Chrysostomos pătrundea doar cel ce se dovedea "arcas priceput" ostas cu arme grele "aruncător de sulite sau pietre".

Comat dac--Bust

           Ei i se alăturau după acelasi izvor infanteria usoară, fortele comandantilor simpli, care, veniti călare la locul de adunare se pedestreau în luptă constituind "ostasii usor înarmati si fără scut", luptând adesea numai cu pari ascutiti, bâte, furcoaie de lemn, securi, coase, cosoare si alte unelte de muncă transformate în arme. Despre existenta unei flote militare si a unor corăbii comerciale geto-dace nu avem indicatii scrise desi, descoperirile arheologice si afirmatia lui Arrian că, în anul 335 î.e.n., pe Dunăre luntrile "se aflau din belsug deoarece locuitorii de pe malurile Istrului le foloseau pentru pescuit în Istru sau când merg unii la altii pe fluviu", demonstrează că navigatia fluvială si cabotajul nu erau necunoscute în acest spatiu. De altfel în urma constituirii statului unificat a lui Burebista, oastea geto-dacă avea să dispună de flota reunită a cetătilor grecesti de pe litoralul vest-pontic.

           Mentionarea "viceregilor" (Deceneu, Vezina) a existentei unor instructori si comandanti de cetătii, actiunile militare desfăsurate pe mai multe "fronturi", la mare distantă, în războaiele cu romanii din 101-102 si 105-106 e.n. si însăsi calitatea atribuită lui Decebal în timpul ofensivei din iarna 85/86 sau lui Vezina la Tapae (88), de conducători ai unor corpuri de oaste, figurarea pe Columnă a unor tarabostes în fruntea detasamentelor de luptători daci sau a soliilor către Traian, sunt în măsură să argumenteze existenta la tracii nordici a unor unităti militare similare ca organizare si dotare celor elenistice, apoi romane. De altfel, Florus, comentându-l pe Titus Livius, afirma că la tracii sudici se încetăteniseră nu numai "disciplina" si "armele romane" dar si "steagurile militare".
daci
           Exista deci o organizare pe unităti si mari unităti de luptă cu însemne si steaguri proprii oastei permanente, capabile să încadreze, la nevoie, cetele obstilor tărănesti ridicate sub stindardul "draco" - simbol al întregii comunităti. Indicatii privind efectivele "unitătilor" si "marilor unităti" sau a cetelor si steagurilor oferă descrierea conflictului dintre Histria si regele trac sud-dunărean Zoltes (cca. 200 î.e.n.) când, pentru protectia cetătii, regele get Rhemaxos trimite un detasament de 100 de călăreti initial, apoi o unitate de sprijin de 500 de luptători, totalul efectivelor puse la dispozitia histrienilor, atingând cifra de 600.

           De asemenea, se poate presupune existenta, în cadrul statului unificat, a corpurilor de oaste ale provinciilor, cu efective de până la 40 000 de luptători, acestea urmând să constituie, după disparitia lui Burebista, ostile formatiunilor statale mostenitoare. Ilustrative pentru stimularea spiritului războinic si educarea populatiei pentru luptă sunt măsurile luate, în jurul anului 200 î.e.n., de regele traco-dac Oroles care a aplicat, cu rezultate spectaculoase, pedepse umilitoare luptătorilor săi în urma esecului campaniei de respingere a agresiunii bastarne.

Chip de dac

Instruirea luptătorilor, întronarea disciplinei militare se realizau nu numai prin "porunci" regale, cu sprijinul "instructorilor" specializati ai castei războinice sau "importati" din lumea greacă si romană, dar si prin autoimpunerea perfectionării ca urmare a educatiei religioase si a perpetuării obiceiurilor rituale. În acest sens, Xenofon sublinia rolul dansului la traci în initierea si perpetuarea traditiilor de luptă, depunând mărturie că i-a văzut pe acestia dansând "înarmati, în sunete de flaut. Ei făceau sărituri mici, cu agilitate si, totodată, se foloseau de cutite".

             Dând primul exemplu de pricepere în meseria armelor, cu ocazia unui banchet la care a asistat regele Odris "Seuthes însusi se ridică, scoate un strigăt de război si sări cu multă agilitate ca si cum s-ar fi ferit de o săgeată".

           De altfel, conducătorii supremi ai poporului si, implicit ai ostirii ca popor armat erau desemnati, în cadrul familiei "domnitoare" si mentinuti pe criteriul priceperii militare, avându-se în vedere rolul decisiv pe care aveau să si-l asume în organizarea războiului de apărare. Sunt elocvente din acest punct de vedere mărturiile privind virtutile de strateg si diplomat a lui Dromichaites, de organizator si conducător a lui Burebista, renuntarea la tron în favoarea lui Decebal de către Duras care i-a cedat "domnia dacă, în credinta si convingerea că este mai demn de ele", si îndeosebi portretul făcut de Cassius Dio ultimului mare rege al dacilor: "Duras, care avea domnia mai înainte, o oferi de bună voie lui Decebal, regele dacilor, pentru că era priceput în ale războiului si iscusit la faptă, stiind când să năvălească si când să se retragă la timp, mester a întinde curse, viteaz în luptă stiind a se folosi cu dibăcie de o victorie si a scăpa cu bine dintr-o înfrângere". Un portret elogios care sintetizează, o dată cu trăsăturile comandantului militar ideal, principalele caracteristici ale gândirii si artei militare geto-dace!

           Capacitatea comandamentului, forta si complexitatea organismului militar, principiul ridicării generale la luptă a poporului înarmat, au făcut posibilă rezistenta cu succes a geto-dacilor în fata celor mai impetuoase valuri migratoare sau ostiri ale marilor puteri ale antichitătii si înscrierea lor în istorie ca un "neam" puternic care s-a ridicat împotriva romanilor si i-au umilit până la plătirea tributului".

           Dr. Mircea Dogaru

           Armată şi societate în spaţiul românesc, Institutul pentru studii politice de aparare si istorie militară

     Cătălin Borangic

www.enciclopedia-dacica.ro

    Grupul Sarmizegetusa

www.sarmizegetusa.net

    Aceasta pagina este protejata de legea copyrightului si de tratatele internationale. Reproducerea neautorizata sau distributia acestui proiect, sau a oricarei parti a lui, poate duce la procese civile si penale, si va fi ceruta pedeapsa maxima admisa de lege.