Un alt moment important din istoria meglenoromânilor l-a constituit razboiul greco-turc desfasurat între anii 1919-1922. dupa încheierea acestuia în urma conventiei de la Lausanne din ianuarie 1923 s-a stabilit ca între cele doua tari sa aiba loc un schimb de populatie.

     Aceasta conventie nu venea decât sa certifice o situatie existenta, caci înca din timpul razboaielor balcanice circa 100 000 de turci se refugiaza din teritoriile ocupate de greci iar în urma evacuarii Asiei Mici de catre trupele grecesti în 1922 peste 1 000 000 de greci se refugiasera în Grecia. Pentru meglenoromâni semnificativ este faptul ca în urma conventiei de la Lausanne, meglenoromânii din Nânta care îmbratisasera religia mahomedana în 1671, desi înca vorbeau româneste, contrar vointei lor au fost transferati în Turcia, în schimbul lor venind emigranti din regiunea caucaziana a Rusiei denumiti magiri.

     Instalarea noilor veniti în câmpia Megleniei s-a facut pe fondul desfasurarii reformei agrare în Grecia când au fost expropriate total mosiile absenteistilor iar partial a tuturor pamânturilor cultivabile pâna la 8-15 ha.

     Situatia românilor sud-dunareni devenea din ce în ce mai grea, astfel încât pentru a putea supravietui economic si national într-o tara care îsi proteja supusii etnici în detrimentul lor, românii sud-dunareni îsi vor îndrepta privirile si sperantele spre România, vazând calea mântuirii din fata valului deznationalizarii si decaderii economice pâna la cotele dezastrului în fratii de limba si neam nord-dunareni.

     În urma numeroaselor apeluri venite din sudul Dunarii, Comitetul de initiativa al românilor de origine sud-dunareana din Romania va interveni pe lânga autoritatile române pentru a-i aduce pe românii sud-dunareni în Dobrogea Noua. Astfel prin decizia 6212 din 23 martie 1925 a Ministerului Agriculturii si Domeniilor se concretizeaza primul pas oficial privind aducerea si împroprietarirea românilor macedoneni în Dobrogea Noua.

     În cursul lunilor martie-aprilie 1926 primele familii de meglenoromâni vor pleca spre Dobrogea de Sud. Începea practic sa se contureze cea mai mare ruptura din sânul comunitatii de meglenoromâni, ramânând în locurile de bastina în cea mai mare parte meglenoromânii înstariti si cei filogreci. Interesant de remarcat este faptul ca o parte din meglenoromânii ramasi în locurile de bastina se interesau de soarta fratilor lor din Dobrogea de Sud, unii venind chiar sa vada noile conditii în care îsi desfasurau activitatea de zi cu zi cei de aici.

     În Meglenia procesul de grecizare va continua. La 21 noiembrie 1926, printr-o ordonanta a statului grec vor fi grecizate numele unor localitati din acest tinut.

     Primul transport de meglenoromâni din localitatile Lugunta si Birislav a plecat din portul Salonic la 5 martie 1926. La 15 aprilie acelasi an 160 de familii din localitatile Liumnita, Cupa si Osini se îndreptau si ele spre tara, în cursul aceleasi luni efectuându-se si alte transporturi de meglenoromâni din localitatea Osini.

     Meglenoromânii sositi în primele luni ale anului 1926 au fost împroprietariti în judetul Durostor dupa cum urmeaza: în Capaclia 70 de familii originare din Lugunta si Birislav, în Cazimir 27 de familii originare din Cupa, în Bazarghean si Aidogdu 114 familii originare din Osini.

     Din Liumnita au mai venit 40 de familii în Strebârna, 30 de familii în Vischioi, 35 de familii în Cadichioi si 40 de familii în Haschioi.

     Aceste familii care au optat pentru venirea în România, având în mintea lor o imagine vaga si idealizata a tarii îsi închipuiau situatia de aici cu totul alta decât cea reala. Însa curând si-au dat seama ca lucrurile nu merg asa de bine precum se asteptau.

     Înca de la început s-au lovit de nenumarate greutati, nici chiar statul român nefiind în masura sa le rezolve. Cu toate acestea meglenoromânii au fost în masura sa treaca peste aceste greutati dând dovada înca o data de tarie si întelegere.

     Problemelor ivite în privinta împroprietaririi li s-au adaugat si altele cea mai grava fiind însa cea a conflictelor aparute cu comitagii bulgari care începusera a-i persecuta pe meglenoromâni. În presa vremii erau prezentate numeroase cazuri în care comitagii bulgari îi persecutau pe meglenoromâni, la care se adauga si creatiile populare ale meglenoromânilor din aceasta perioada care prin cântecele lor îsi preamareau eroii cazuti în luptele cu comitagii bulgari.

     Începând cu anul 1928 Societatea Culturala Meglenia cu sediul la Bucuresti va deschide filiale în toate localitatile locuite de meglenoromâni pentru a-i putea sustine din punct de vedere politic, economic si cultural.

     Harnicia si constiinciozitatea mostenite de meglenoromâni din vechime au facut ca odata cu normalizarea situatiei sa îsi evidentieze numeroasele deprinderi în mod special cultivarea pamântului. Din punct de vedere al dezvoltarii industriale Dobrogea de sud era slab dezvoltata însa datorita pamânturilor fertile agricultura suplinea cu succes lipsa fabricilor si a uzinelor. În numai câtiva ani datorita marilor productii agricole meglenoromânilor le-au sporit veniturile creându-le posibilitatea de a-si construi noi locuinte si asezaminte crestinesti.

     În intervalul 21-27 noiembrie 1940 vor sosi din Dobrogea de Sud primele familii de meglenoromâni ce vor fi asezate în comuna Cerna judetul Tulcea, unde vor fi din nou împroprietariti. Participarea României în campania din est împotriva Uniunii Sovietice, în timpul celui de-al doilea razboi mondial, a facut ca problemele ivite în chestiunea noii împroprietariri sa stagneze, meglenoromânii din Cerna trebuind sa se acomodeze noilor conditii impuse de starea de razboi. Însa si meglenoromânii din Meglenia au avut de suferit în timpul celui de-al doilea razboi mondial. Invazia germanilor în Balcani din luna aprilie 1941 a dus la izbucnirea unui conflict între bulgari si sârbi pentru suprematie în Macedonia, ostilitatile desfasurându-se si în tinutul Megleniei în urma carora vor cadea în lupta si o serie de luptatori meglenoromâni.

     Potrivit unei statistici a Ministerului de Externe român din 1945 în Macedonia iugoslava traiau circa 1000 de meglenoromâni, iar în Grecia, pe baza unor estimari facute de cercetatori particulari, mai traiau circa 6000 de meglenoromâni. O cotitura importanta în viata meglenoromânilor din locurile de bastina o reprezinta perioada razboiului civil din Grecia dintre anii 1946-1949, când o parte din comunele meglenoromâne vor fi incendiate, o buna parte din populatia meglenoromâna luând drumul exilului si stabilindu-se în Republica Macedonia, Bulgaria, Ungaria, Polonia, Romania si în regiunea Taskent. Practic se adâncea ruptura meglenoromânilor din Meglenia.

     O oarecare ruptura se va observa si în cadrul meglenoromânilor din Cerna, când datorita situatiei precare în care se afla România, în anul 1947, afectata de urmarile razboiului si de seceta, un numar de circa 30 de familii meglenoromâne vor pleca spre Banat, stabilindu-se în localitatile Varias si Biled, unde vor fi împroprietarite cu 5 ha de pamânt. De altfel statul român a încurajat miscarea unor grupuri de români spre Banat deoarece dupa încheierea celui de-al doilea razboi mondial, o parte din familiile de origine germana îsi parasisera proprietatile. Însa la mijlocul lunii iunie 1951, statul român hotaraste aducerea unui grup de cetateni români pentru a popula stepele Baraganului, în cadrul acestei miscari de populatie fiind adusi si meglenoromânii din Banat. Familiile aduse în Baragan au fost supuse unui sever regim de domiciliu obligatoriu regim ce va dura pâna spre sfârsitul anului 1955, timp în care oamenii adusi aici vor întemeia asezari noi. Dupa ridicarea regimului de domiciliu obligatoriu o parte din meglenoromâni vor ramâne aici, altii se vor reântoarce la Varias si Biled iar altii vor reveni în Cerna.

     Începerea procesului de modernizare si urbanizare a României începând cu deceniul VII a secolului XX îsi va pune amprenta si asupra meglenoromânilor, înregistrându-se o diminuare a folclorului si o preocupare mai redusa în ceea ce priveste pastrarea si transmiterea pe mai departe a datinilor si obiceiurilor mostenite din vechime. Totodata începe si exodul tinerilor meglenoromâni spre centrele urbane. În 1996, în urma unei statistici în România mai existau doar 820 de familii de meglenoromâni, cel mai compact grup aflându-se în comuna Cerna. În privinta datinilor si obiceiurilor, aproape ca ele au fost uitate locul lor fiind luat de cele ale românilor nord-dunareni.

     În ceea ce priveste situatia meglenoromânilor din locurile de bastina, politica de asimilare a statelor de la sud de Dunare promovata mai cu seama din primul deceniu al secolului XX continua si astazi fiind asociate refuzului de a recunoaste grupurile etnice românesti din sudul Dunarii si statutul lor de minoritate în opozitie cu preocuparea acestor grupuri de a-si afirma politic si juridic o identitate nationala.