Strabon

         VII, 3, 5   Se spune ca un get cu numele de Zamolxis ar fi fost sclavul lui Pitagora si ca ar fi deprins de la acesta unele cunostinte astronomice, iar o alta parte ar fi deprins-o de la egipteni, caci  cutreierarile sale l-ar fi dus pina acolo. Intorcindu-se la el in tara, s-ar fi bucurat de o mare trecere la conducatori si la popor — intrucit, intemeiat pe  semnele  ceresti, el  facea  prorociri. In cele din urma l-a convins pe rege sa-l faca partas la domnie, spunindu-i ca este in stare sa-i vesteasca vointa zeilor. Mai intii, [Zamolxis] s-ar fi facut preot al zeului cel mai slavit la ei, iar dupa aceea a primit si numele de zeu, petrecindu-si viata intr-o pestera, pe care a ocupat-o el si unde ceilalti nu puteau intra. Se intilnea rar cu cei din afara, cu exceptia regelui si a slujitorilor acestuia. Regele lucra in intelegere cu el, fiindca vedea ca oamenii ajunsesera [datorita lui] mult mai ascultatori decit inainte.  Caci supusii lui credeau ca  [regele]  da poruncile sfatuit de zei. Obiceiul acesta a continuat pina in zilele  noastre, pentru ca mereu se gasea cineva gata sa-l sfatuiasca pe rege —si acelui om getii ii spuneau zeu. Muntele [unde se afla pestera] a fost socotit sfint si s-a numit asa. I se zicea Cogaionon si la fel a fost si numele riului care curgea pe linga el. Pe cind domnea asupra getilor Burebista — impotriva caruia s-a pregatit sa porneasca divinul Cezar, cinstirea mai sus amintita o avea Decaineos. A dainuit la geti obiceiul pitagoreic, adus lor de Zamolxis, de a nu se atinge de carnea animalelor.

VII, 3, 8 Pe timpul lui Alexandru, rege al getilor era Dromichaites. Acesta –dupa ce l-a prins pe Lisimah, care pornise razboi impotriva lui, i-a aratat mai intii saracia lui si a neamului sau, precum si traiul lor cumpatat. I-a indemnat apoi sa nu mai poarte razboi impotriva unor oameni de soiul lor ci [mai degraba] sa caute a se imprieteni cu dinsii. Iar dupa ce l-a cinstit ca pe un oaspe, a legat prietenie cu el si l-a lasat sa plece.

    VII, 3, 11  Lasind la o parte trecutul indepartat al getilor,  intimplarile din vreme noastra sint urmatoarele : ajungind in fruntea neamului sau, care era istovit de razboaie dese, getul Burebista l-a inaltat atit de mult prin exercitii, abtinere de la vin si ascultare fata de porunci, incit, in citiva ani, a faurit un stat puternic si a supus getilor cea mai mare parte din populatiile vecine. Ba inca a ajuns sa fie temut si de romani. Caci trecind  plin de indrazneala Dunarea si jefuind Tracia—pina in Macedonia si Iliria—a pustiit pe celtii care erau amestecati cu tracii si cu ilirii si a nimicit pe de-a intregul pe boii aflati sub conducerea lui Critasiros si pe taurisci. Spre a tine in ascultare poporul el si-a luat ajutor pe Deceneu, un sarlatan care ratacise multa vreme prin Egipt, invatind acolo semne de prorocire, multumita carora sustinea ca talmaceste vointa zeilor. Ba inca de  un timp fusese socotit si zeu, asa cum am aratat cind am vorbit de Zamolxis. Ca o dovada pentru ascultarea ce i-o dadeau [getii], este si faptul ca ei s-au lasat induplecati sa taie vita de vie si sa traiasca fara vin. Cit despre Burebista, acesta a pierit din pricina unei rascoale, rnai inainte ca romanii sa apuce a trimite o armata impotriva lui. Urmasii acestuia la domnie s-au dezbinat, faramitind puterea in mai multe parti. De curind, cind imparatul August a trimis o armata impotriva lor, puterea era impartita in cinci state. Atunci insa stapinirea se impartise in patru. Astfel de impartiri sint vremelnice si se schimba cind intr-un fel, cind intr-altul.

      VII, 3, 12 (C. 304).    A existat si o alta impartire a teritoriului chiar din cele mai vechi timpuri caci pe unii ii denumesc [autorii] daci, iar pe altii geti. Getii sint cei care se intind spre Pont si spre rasarit, iar dacii cei care locuiesc in partea opusa, spre Germania si spre izvoarele Istrului. Socot ca ei se numeau in vechime davi. De aici numele de sclavi, Geta si Davos, obisnuite la atici. Aceasta presupunere merita mai multa crezare decit aceea potrivit careia numele ar veni de la « scitii dai », care locuiesc prea departe, linga Hyrcania; si nu pare de crezut sa se fi adus de acolo sclavi in Atica. Intr-adevar, atenienii ii numeau pe sclavii lor dupa numele neamurilor de unde ii aduceau— cum ar fi Lydos si  Syros —,  sau ii numeau cu acele nume  care  erau  mai obisnuite in tara lor de bastina, bunaoara: Manes ori Midas, pe cei din Frigia, si, Tibios, pe cei din Paflagonia. Neamul getilor, care se inaltase atit de mult sub Burebista, a decazut [apoi] cu totul din pricina dezbinarilor launtrice si din pricina romanilor. Totusi, ei sint inca in stare si astazi sa trimita la lupta patruzeci de rnii de oameni.

     VII, 3, 13 (C. 304). Prin tara lor curge riul Marisos, care se varsa in Dunare. Pe aceasta isi faceau romanii aprovizionarile pentru razboi. Ei numeau Danubius partea superioara a fluviului si cea dinspre izvoare pina la cataracte. Tinuturile de aci se afla, in cea mai mare parte, in stapinirea dacilor. (C. 305) Partea inferioara a fluviului, pina la Pont — de-a lungul careia traiesc getii —, ei o numesc Istru. Dacii au aceeasi limba ca si getii. Acestia sint mai bine cunoscuti de eleni, deoarece se muta des de pe o parte pe alta a Istrului si totodata multumita faptului ca s-au amestecat cu tracii si cu misii. Acelasi lucru s-a petrecut si cu tribalii, ei fiind de neam trac. Caci si ei au primit imigrari, intrucit vecinii lor ii cotropeau, fiind mai slabi. Ba chiar, acei de dincolo de Istru — si  anume scitii, bastarnii si sarmatii —, dupa ce ii invingeau, treceau si fluviul o data cu cei alungati de ei, statornicindu-se chiar, unii dintre acestia, fie in insule, fie in Tracia. Cei care locuiau de cealalta parte a fluviului erau biruiti mai ales de iliri. Cit despre geti si daci dupa ce numarul lor crescuse neinchipuit de mult, intr-atit incit puteau sa trimita la lupta pina la doua sute de mii de oarmni ei s-au imputinat si au ajuns in zilele noastre cam la vreo patruzeci de mii si sint acum pe cale de a se supune romanilor. Nu se află inca de tot sub stapinirea lor, pentru ca isi mai pun nadejdea in germani, dusmanii romanilor.

      VII, 3, 1.4 (G. 305).     Intre [geti si] Marea Pontica, de la Istru pina la Tyras, se intinde pustiul getilor, care e in intregime ses si fara ape. Cind Darius, fiul lui Histaspe, a trecut  Istrul impotriva scitilor, a fost in primejdie sa piara de sete impreuna cu toata ostirea sa. Intr-un tirziu, a inteles cum stau lucrurile si s-a retras. Mai tirziu, pornind la razboi impotriva getilor si a regelui lor Dromichaites, Lisimah a trecut prin mari primejdii si, mai mult inca, a fost luat in captivitate. Dar a scapat, deoarece a intilnit un barbar bun la suflet, dupa cum am aratat mai sus .

     VII, 5, 2 O parte a teritoriului amintit dacii l-au prefacut intr-un pustiu in urma razboiului in care i-a biruit pe boii si pe taurisci—semintii celtice aflate sub stapinirea lui Critasiros. Dacii pretind ca acest tinut e al lor, cu toate ca este despartit de ei prin riul Parisos—care vine din munti si se varsa in Istru, prin partile galilor numiti scordisci. Intradevar acestia locuiau amestecati cu ilirii si tracii. Dar pe cei dintii i-au nimicit dacii, pe cita vreme cu acestia din urma adeseori ei au facut alianta.

      XVI, 2, 39 ...Si profetii erau cinstiti, incit erau socotiti vrednici de domnie..astfel..Orfeu, Musaios si zeul la geti, in vechime, Zamolxis, un pitagoreu, iar in vremea nostra Decaineos care proroceste lui Burebista