|
,,. . . Ei pescuiesc astfel : un istrian, pescar de meserie, mina linga malul Istrului o pereche de boi, dar nu pentru ca are cumva de arat, caci - precum se zice - nu are nici in clin nici in mineca boul cu delfinul. Astfel cum ar putea sa lege prietenie miinile pescarilor si plugul ? Daca omului ii sta la indemina o pereche de cai, foloseste caii. El duce pe umeri jugul,
merge acolo unde socoteste ca e bine sa se aseze si crede ca e loc prielnic de pescuit.
Leaga de mijlocul jugului (animalelor) capatul unei funii trainice si foarte potrivita pentru tras, punind nutret; din belsug boilor sau cailor. lar acestia maninca pe saturate. In partea cealalta, leaga de funie o undita puternica si grozav de ascutita. Infige in ea un plamin de taur si o arunca somnului din Istru (momindu-l cu) o mincare foarte placuta. De sfoara care leaga undita atirna atit plumb, cit sa ajunga ca sa fie o greutate pentru tras (in jos). Cind simte carnea de taur pestele porneste indata s-o prinda. Apoi intilneste din abundenta si fara nici o piedica ceea ce doreste : deschide gura mare, ca sa apuce hrana la care nu se astepta si care l-a momit, si trage la el nenorocita hrana. Lacomul se intoarce multumit, si, fara sa simta, e strapuns de undita pe care am amintit-o. Dorind sa scape de nenorocirea ce l-a coplesit, smuceste in jos si scutura funia cit poate de tare. Pescarul baga de seama acest lucru si se bucura nespus. Apoi sare din locul unde astepta si lasa indeletnicirea pescariei (pentru a deveni plugar) - precum face un actor de tragedie care isi schimba masca. El mina boii sau
caii, iar intre animale si puternicul cetaceu se incinge o lupta. Animalul din Istru trage in jos cu toata puterea ce o are, iar perechea de animale trage funia in partea opusa. Dar impotriva aceluia sint mai multi, nu unul. Pestele e biruit de opintelile celor doua animale si, rapus, este tras pe tarm . . ."
|
|
