Populatie  germanica, apartinind unuia din triburile gotice.  Incepind cu sec.  3 e.n.  au migrat spre teritoriul de la NE de provincia Dacia. Pentru localizarea in aceste regiuni,  pledeaza atit lupta de la Galtis, dintre gepizii condusi de regele Fastidas si gotii regelui Ostrogota (Iordanes, Getica 99), cit si luptele din anul 291 e.n. dintre gepizii trecuti, probabil, in interiorul arcului carpatic,  aliati cu vandalii impotriva gotilor si a taifalilor  (Mamertinus, Genethliacus  Augusto dictus, 17, 1).

     In primel esecole ale erei nostre au parasit Scandinavia si s-au asezat la gura Vistulei. In anul 290 d. Hr., dupa ce i-au invins pe burgunzi, sub regele Fastidas, au cucerit regatul gotului Ostrogota insa au fost infranti in lupta de la Galtis, undeva pe cursul superior al Prutului (Iordanes, Getica, 94-100).

      Alianta din anul 291 dintre gepizi si vandali, impotriva tervingilor aliati cu taifalii (Panegiryci Latini XI (III), 17, 1), poate fi o dovada a patmnderii gepizi pe cursul superior al Tisei. Urmatoarea stire asupra ist. gepizi dateaza din anul 418, când au fost infrânti de ostrogotii condusi de Thorismund si inglobati in confederatia hunica . Au participat la expeditia hunilor din anul 441 in Peninsula Balcanica, regele lor Ardaric fiind unul dintre personajele importante de la curtea lui Attila (Iord., Getica, 199). Ardaric a luptat cu contingente de gepizi alaturi de huni in lupta de pe Câmpiile Catalaunice (451) (Iord, Getica, 200), iar dupa moartea lui Attila (453) s-a aflat in fruntea coalitiei care a spulberat in batalia de la Nedao (454) dominatia hunica (Iord., Getica, 2(0). Ca urmare a victoriei, gepizi au ocupat teritoriile hunice din Câmpia Tisei si au incheiat un tratat de alianta cu imparatul Marcian (Iord., Getica, 264),inaugurând astfel un secol de relatii pasnice cu Imperiul Bizantin. Datorita relatiilor incordate cu ostrogotii, ilustrate de batalia, nefasta pentru gepizi, de pe râul Bolia (Iord., Getica, 277 -279), gepizi au patruns In Transilvania abia dupa plecarea ostrogotilor in Italia (488), unde vor exercita mai mult o dominatie politica, centrul de greutate al puterii gepide ramânând Câmpia Tisei. Asezarea longobarzilor in Pannonia (526- 527), tendintele politicii externe bizantine de slabire a populatiilor barbare de la frontierele Imperiului, la care se adauga aparitia avarilor nomazi au dus in anul 567 la infrângerea definitiva a regatului gepid (Paulus Diaconus, Historia Longobardorum 1, 27). Potrivit tratatului avaro-longobard (Menandru fr. 25), teritoriile gepizilor au fost ocupate de avari. In 568, longobarzii au plecat in Italia, fiind insotiti de importante contingente de gepizi O alta parte din gepizi din Câmpia Tisei s-au retras in Transilvania, unii in calitate de agenti ai dominatiei avare, unde vor fi asimilati de populatia autohtona. La sfârsitul sec. VI si la inceputul celui urmator, detasamente de gepizi au participat la campaniile avarilor impotriva Imperiului Bizantin, disparând apoi treptat de pe scena istoriei.

      Gepizilor le-au fost atribuite mormintele principare de la Apahida, Valea lui Mihai, necropola si asezarea de la Moresti si asezarea de la Seica Mica. Gepizii practicau ritul inhumatiei, cu morminte orientate V - E, dispuse in siruri si grupate in necropole mari. Inventarul mormintelor de femei era alcatuit din margele de diferite tipuri, fibule digitate, inele, bratari din bronz, dar mai ales din argint, catarame cu cap de vultur ( Cipau, Fundatura), cercei cu buton poliedric masiv dar si ajurat, cercei cu pandantiv globular sau cu buton stelat etc. In mormintele de barbati au fost depuse mai ales spade, vârfuri de lance sau de sageti, scuturi etc. In ambele categorii de morminte se gasesc oale de culoare cenusie, piriforme,cu ornament stampilat sau lustruit. Inca de la sfârsitul sec. V o parte din gepizi au trecut la crestinism. In toate complexele arheologice atribuite gepizilor s-a putut sustine si o prezenta considerabila   unei populatii autohtone. Dupa sfarsitul sec. VII gepizii nu mai pot fi identificati arheologic, ei fiind asimilati de autohtoni.

        Inglobati  in  confederatia  hunica, participa alaturi de huni la campaniile acestora impotriva Imperiului roman de rasarit si apoi de apus. Dupa moartea lui Attila, gepizii condusi de Ardaric inving pe huni in lupta de la Nedao (454 e.n.) si devin federati ai Imperiului roman de rasarit. Dupa, un secol de existenta, regatul gepid cade in anul 567  sub loviturile coalitiei avaro-longobarde. Analiza izvoarelor scrise si mai ales a celor arheologice indica in a doua jumatate a sec. 6 patrunderea unor grupuri de gepizi in fosta provincie Dacia, marea majoritate a acestora raminind insa, in regiunea Tisei. Dupa, 567  decad, putind fi atestati pe cale arheologica pina, pe la mijiocul sec. 6. Prezenta lor pe terittoriul  Romaniei a fost documentata arheologic indeosebi in Crisana si Transilvania, iar antichitatile atribuite acestora au fost incadrate in doua orizonturi cronologice deosebite.

      Primul orizont cuprinzind perioada  existentei  regatului  gepid (475—567)  este  caracterizat  prin asezari dintre  care unele fortificate cu locuinte mari de suprafata, inconjurate  de  bordeie  (Moresti,  Seica Mica, Porumbenii Mici), si prin necropole de inhumatie cu mormintele in siruri (Cluj-Cardos, Lechinta de Mures, Moresti, Someseni etc.). In ceea ce priveste grupul de morminte princiare {Apahida 1 si 2) si tezaurul de la Someseni , ambele din zona Clujului se propune ipoteza, mai noua, a unei apartenente ostrogote  (K. Horedt).

     Cultura materiala a gepizilor este  definita prin obiecte de port (piepteni bilaterali, fibule cu 3—5 butoni, catarame printre care si cataramele cu cap de vultur) (Cipau, Fundatura), arme (spade, umbouri de scut, virfuri de sageti), obiecte uzuale (seceri, fusaiole,  greutati  de  la  razboiul  de tesut),  ceramica  (lucrata  cu  mina sau modelata la roata, din pasta fina si zgrunturoasa, ceramica stampilata). Ritul funerar caracteristic gepizilor este inhumatia,  avind  ca inventar piese de port si vase. Corespunzator obiceiului general gotic, armele sint rare sau lipsesc. Orientarea este consecvent V—E.  Apare,  desi foarte rar, deformatia artificiala a craniului (Lechinta de Mures, Cipau, Moresti). Orientarea mormintelor si  simbolurile crestine din primul mormint princiar de la Apahida sau de pe pectoralul de la Cluj-Someseni  pot constitui argumente care pledeaza pentru raspindirea crestinismului  la gepizi la sfir$itul sec. 5 si inceputul  sec. 6. 

     Al doilea orizont cronologic, care cuprinde perioada de la desfiintarea regatului gepid pina la disparitia lor (567—675), este caracterizat prin mari necropole cu sute de morminte (Band, Bratei, Noslac). Elementele noi care apar acum in cultura materiala gepida sint: garniturile de centura,  disparitia fibulelor, incrustatia fierului cu argintul (Tauschierung), rolul crescind al lancii si al arcului in armament, o cantitate mai mare de ceramica, stampilata reprezentata, mai ales prin vasele piriforme. In aceasta perioada, apar si noi practici rituale. Prezenta mormintelor cu cai oglindeste influenta  exercitata,  de  avari  dupa anul 567. Gepizii se ocupau si cu practicarea agriculturii si cresterea vitelor mari.  Au fost descoperite si ateliere de tesut  (Moresti)  sau de argintari (Band),  in decursul existentei lor pe teritoriul Romaniei gepizii au fost influentati de populatia autohtona daco-romana, pina cind, dupa, evenimentele din jurul anului 675 (constituirea celui de al doilea caganat avar si asezarea bulgarilor in Peninsula Balcanica), au fost asimilati si nu mai pot fi identificati in materialul arheologic de pe teritoriul Romaniei.

Sursa:

       Enciclopedia Arheologiei si istoriei vechi a Romaniei, vol. II, D-L, coord. Constantin Preda, Editura Enciclopedica, Bucuresti, 1996, p.175-176.

Bibliografie suplimentara:

       Dicţionar de istorie veche a României (Paleolitic-sec. X), coord. D. M. Pippidi, Editura Ştiinţificǎ şi Enciclopedicǎ, Bucureşti, 1976, p. 605-606;

       Lucien Musset, Invaziile. Valurile germanice, vol. I, Editura Corint, Bucuresti, 2002, p. 137-141;

       C. C. Diculescu, Die Gepiden. Forschungen zur Geschichte Dazienz im frühen Mittelalter und zur Vorgeschichte des Rumänischen Volkes, I. Leipzig, 1922;

       D. Csallány, Archäologische Denkmäler der Gepiden im Mitteldonaubecken (454 – 568 u. Z.), Budapest, 1961.

Vezi si:

www.arheologie.ulbsibiu.ro/publicatii

www.ro.wikipedia.org

www.historyonmaps.com