Ceahlãul

          Despre locatia muntelui sacru al dacilor s-au tot emis ipoteze. Deocamdata cele mai multe dovezi sunt in favoarea Ceahlaului, si asta am sa incerc sa arat in acest articol, fara a nega alte posibile locatii si de asemenea fara a nega faptul ca numele de Kogaion (Kogaionon) ar fi putut desemna un loc sfant in general.

          Haideti sa facem niste legaturi. Deci avem o data legendele despre muntele acesta. Cu Baba Dochia impietrita sau mormintele celor uriasi (poporul de uriasi din atatea si atatea scrieri, n-or fi toate minciuni, nu?). Pe urma avem aspectul masivului in totalitate si al pietrelor de acolo in particular, care au tot felul de forme ciudate de animale, oameni, etc. Nu le-o fi facut mama natura chiar asa pe toate acolo! Pe urma daca ne gandim si la fenomenele gen piramida sau calea cerului, ca sa nu mai zic de singura dovada scrisa despre Kogaionon, lasata de Strabon, cum ca de sub el izvoraste apa cu acelasi nume, ce rezulta de aici? Oricum celor care nu au fost acolo le recomand din tot sufletul, e o zona energetica extraordinara! Sau, cum scria intr-un articol domnul Luca Dumitre: “ Toti acei care au urcat muntele Ceahlau raman cu o dorinta fierbinte in sufletul lor, de a-l mai urca si alta data. Un fel de chemare a muntelui, inexplicabila, pe care oamenii au inceput sa si-o explice. In urma unor anumite masuratori, s-a emis ipoteza ca pe acest munte ar exista mai multe zone de iradiere energetica, avand puteri miraculoase. Toti acei care patrund in perimetrul acestor zone, primesc o incarcatura vitalizanta, care ii fac sa se simta bine si care le imprima dorinta de a mai veni si alta data.”

Principele Cantemir, in “Descrierea Moldovei”, scrisa pe la anul 1716, ne-a lasat urmatoarele notite arheologice despre una din cele mai importante si mai colosale statui megalitice ale Daciei, aflata pe varful Ceahlaului:

  
          “Cel mai inalt multe al Moldovei”, scrie dansul, “este Ceahlaul si daca acest munte ar fi fost cunoscut poetilor vechi, el ar fi fost tot atat de celebru ca si Olimpul, Pindul sau Pelia. Din varful sau, care se ridica la o inaltime enorma in forma unui turn, curge un rausor cu apa foarte limpede…In mijlocul acestui varf se vede o statuie foarte veche, inalta de 5 stanjeni, reprezentand o femeie batrana, inconjurata, daca nu ma insel, de 20 de oi, iar din partea naturala a acestei figuri femeiesti curge un izvor nesecat de apa. Intr-adevar, este greu de a decide daca in acest monument si-a aratat cumva natura jocurile sale, ori daca este format astfel de mana cea abila a vreunui maestru. Statuia aceasta nu este infipta in nici o baza, ci ea formeaza una si aceeasi masa concreta cu restul stancii, insa de la pantece si de la spate in sus ea este libera…Probabil ca aceasta statuie a sevit odata ca idol pentru cultul pagan…De alta parte, cat de inalt este muntele acesta se poate conchide din imprejurarea ca in timpul cat cerul este senin si soarele se inclina spre apus, acest munte se poate vedea intreg si asa de curat de la orasul Acherman (Tyras, Cetatea Alba), departe de 60 de ore, ca si cand ar fi in apropiere. Iar pe dealurile din jur se vad urme de cai, de caini si de pasari, imprimate in stanci, in numar asa de mare ca si cand ar fi trecut pe acolo o oaste imensa de calareti.”

          Legendele populare romanesti spun ca acest simulacru o reprezinta pe Baba Dochia care urcandu-se in ziua de 1 martie cu oile la munte, a fost apucata de un ger foarte mare pe varful Ceahlaului, unde a inghetat cu oi cu tot, iar din gheata s-a prefacut in piatra. Dupa cum scrie Fruntescu, parte dinspre rasarit a Pionului sau Ceahlaului, si care este cea mai inalta, se numeste Panaghia sau Fecioara, iar partea dinspre apus Turnul Butului (sau Turnurile Budei sau Bughei). Cuvantul panaghia in limba greaca are intelesul de “sfanta”, si aceasta denumire ne arata ca simulacrul de pe varful Ceahlaului a avut odata un cult public. Intocmai ca si Panaghia, este de origine greceasca si denumirea de Pion, columna, stalp.
          Tot despre acest munte sfant al vechimii preistorice scria pe la anul 1859 distinsul literat al Moldovei Gh. Asachi:
          “Corabierul de pe Marea Neagra”, zice dansul, “vede piscul cel inalt al scestui munte de la Capul Mangaliei si pana la Cetatea Alba. Locuitorul de pe tarmul Nistrului vede soarele apunand dupa masa acestui munte, iar pastorul nomad, dupa ce si-a iernat turmele sale pe campii Bugeacului, se intoarce catre casa avand in vedere varful Pionului sau Ceahlaului, intocmai precum o corabie se orienteaza dupa lumina farului ca sa intre in port.”

          Dupa cum se stie, in operele scriitorilor antici greci si latini informatiile despre daco-geti sunt rare si fragmentare, iar ei insisi n-au lasat, cel putin din cat se cunoaste pina acum, nimic scris despre civilizatia lor. In aceste conditii, este dificila reconstituirea universului lor spiritual, multe dintre aspectele acestuia ramanid in domeniul ipoteticului. Cu toate acestea, datorita originalitatii conceptiilor morale si religioase, conceptii care au stirnit interesul filosofilor, istoricilor, geografilor, medicilor si poetilor antici, informatiile referitoare la acestea sunt cele mai numeroase si asa se explica de ce, dupa cum afirma V. Pirvan (1926), “antichitatea recunostea unanim adinca religiozitate a getilor”.
          In acest context, una dintre cele mai valoroase informatii privind religia daco-getilor o gasim la Strabon (Geographia, VII, 3,5), care, dupa ce mentioneaza ca Zamolxis, la inceput mare preot si apoi zeu suprem, traia intr-o pestera inaccesibila altora si ca annual venea la el regele pentru sfat de taina, referindu-se la muntele pe care acesta traia, consemna ca :”pina si muntele (cu pestera) a fost socotit sfint si asa il si numesc. Numele lui este COGAIONON, la fel ca al riului care curge pe linga el”.
          Plasarea zeilor ceresti pe virful muntilor era un fapt obisnuit si la traci, fratii dacilor, dar si la greci, romani si celti, pentru care muntii erau salasuri ale zeilor, asa cum a fost Olimpul salasul zeilor greci si inainte de acesta Olimpul divinilor pelasgi.
          Dupa R. Vulcanescu (1985), dacii se urcau pe culmile muntilor pentru a se ruga, pentru a fi mai aprope de cer, in care credeau ca salasluiesc zeii lor, iar incintele sacre de pe crestele muntilor au fost locuri de contact cu divinitatea, asa cum era hieropola de la Gradistea Muncelului.
          Credinta intr-un zeu celest si apropierea de acesta prin urcarea rituala a muntilor a determinat plasarea principalelor hieropole ale dacilor la virful muntelui, asa cum este cazul Gradistei Munelului, cu renumita Sarmizegetusa, centrul sacru al dacilor, unde au functionat mai multe temple construite din piatra dura de andezit, care a infruntat neclintita peste doua milenii.
          Judecand dupa dimensiunile blocurilor de andezit ce alcatuiesc hieropola, perfectiunea cu care au fost lucrate si mai ales dupa distanta si diferenta de nivel de la care au fost aduse, realizam importanta sentimentului religios la daci, pentru care nimic nu era greu sau imposibil, cand era vorba despre religia lor.
          Mentionata pentru prima data de Strabon, existenta Kogaiononului ca munte sacru este confirmata si din alte surse antice. Astfel, de la N. Densusianu aflam ca poetul roman Papinius Statius plasa Muntele Sfant al dacilor in apropiere de Tapae, din moment ce armatele imparatului Domitian ar fi alungat dacii de pe crestetul lui. Se stie ca, desi invingatori in luptele din anul 88, de la Tapae, romanii au facut o pace avantajoasa pentru daci. Cat despre ocuparea ariei sacre de catre romani avem serioase indoieli, avand in vedere atat stilul exagerat de laudativ al poetului la adresa imparatului, cat si totala tacere a altor izvoare privind acest eveniment, care nu putea ramine fara rasunet in lumea antica…

          Tot din “Dacia preistorica” aflam ca Martial se referea si el la “Muntele cel faimos din tara hyperboreilor, unde zeii se legasera, cu juramint linga altarul cel mare, sa lupte uniti contra titanilor si unde vechii giganti asalteaza pe zeii olimpici”.
          Revenind la mentiunea lui Strabon, trebuie sa recunoastem ca elementele de identificare ale muntelui sfint sunt putine: un riu cu acelasi nume care curgea pe linga munte si existenta unor pesteri, cat de cat locuibile. Tinind seama de numarul celor care si-au exprimat opinia in legatura cu amplasarea muntelui sfint al daco-getilor se selecteaza trei masive muntoase: Ceahlaul, Gradistea Muncelului si Bucegii. Primul care a afirmat posibilitatea ca un munte al Moldovei sa fi fost similar Olimpului grecilor a fost domnitorul Dimitrie Cantemir si se referea la Muntele Ceahlau. De asemenea, in anul 1813, Fabre d’Olivet dupa E. Papu, 1996) il considera pe Orfeu “un pastor, preot si profet” ce locuia in muntii ce “despart Moldova de Transilvania” si ca “pe versantul moldovenesc al Carpatilor s-a format mai tarziu traditia cunoscuta de greci a muntelui Kogaion, adica Ceahlaul”. Tot pentru Ceahlau au optat: V. Pirvan (1926), V. Voiculescu (1994) si N. si E. Ticleanu (1999).
          Dintre cei pentru care muntele sfint al dacilor ar fi fost Masivul Bucegi amintim pe N. Densusianu (1913) si pe A. Bucurescu (1998), acesta din urma, pe baza descifrarii unei inscriptii de la Romula, considera ca Sfinxul din Bucegi se afla pe locul unde a fost ucis Orfeu (Koga-I-Ion= Capul Magnificului).
          Pornind de la existenta hieropolei de la Samizegetusa mai multi autori (H. Daicoviciu, 1968; M. Petrescu- Dimbovita si al., 1994; P. Tatomirescu, 1997 si altii) si-au exprimat opinia ca Gradistea Muncelului ar fi fost Kogaiononul. R. Vulcanescu (1985) aminteste ca dintre muntii mirifici ai Daciei doar trei au avut hieropole: Gradistea Muncelului, Ceahalaul si Muntele Gaina si prin aceasta ar putea corespunde Kogaiononului. In afara acestora, exista si alte propuneri: Muntele Godeanu (I. Conea, dupa R. Vulcanescu); Virful Curcubeta din Muntii Bihorului (I. Bogdan 1976); Muntele Gugu din Masivul Godeanu (Berinde si Lugojanu, 1984); Virful lui Patru si chiar Retezatul (I. Vulpe, 1996) si lista nu se opreste aici.
          Daca ne referim la cel de-al doilea indiciu dat de Strabon, prezenta pesterilor, atunci doar Ceahlaul, Bucegii si Gradistea Muncelului intrunesc conditii geologice favorabile formarii acestora; in ceilalti munti citati, alcatuiti exclusiv din sisturi cristaline, pesterile fie ca lipsesc fie ca sint mici si accidentale.
          Primul si cel mai important argument pleaca de la insusi numele Cogaionon. Astfel, intr-o lucrare anterioara, N. si E. Ticleanu au aratat ca pe platoul superior al Ceahlaului, in partea sa centrala, exista virful Bitca Ghedeonului, ori la cateva sute de metri spre est, de sub Piatra Lata din hedeon, izvoraste piriul Ghedeonului, care mai la vale devine Izvorul Muntelui. Ultimul toponim, unicat in Carpati, poate fi citit si ca Izvorul Ghedeonului, tinind seama ca muntele de sub care izvoraste este chiar Bitca Ghedeonului. Dupa opinia dansilor, toate aceste denumiri disimuleaza vechiul nume Kogaionon.

Ce spune legenda lui Ghedeon

          In sprijinul acestei ipoteze a fost adusa, in primul rind, legenda lui Ghedeon din Biblie (Judecatori, 6, 25), conforma careia Iahve s-a aratat in vis lui Ghedeon si i-a poruncit sa distruga altarul lui Baal si sa pune in loc altarul sau, cerere indeplinita intocmai. Apoi, daca ne referim la aspectul Pietrei Late din Ghedeon, nici ca se poate imagina un altar mai frumos, mai ales ca spre apus dispune de un amfiteatru natural construit de insusi versantul estic al Bâtcii Ghedeonului.

Bâtca- un cuvint dac

          In oronimul Ghedeonului, remarcam mai intai originea dacica a cuvintului bitca, apoi faptul ca daca numele acesteia ar fi venit, asa cum se afirma, de la numele unui calugar, atunci, conform traditiei din ceahlau, ar fi trebuit, mai degraba, sa se numeasca Bitca lui Ghedeon si nu Bitca Ghedeonului, adica tot asa cum sunt alte denumiri Pestera lui Vucol, claia lui Miron, Pestera lui Gherman, Piriul lui Silvestru si multe altele. De asemenea, denumirea Piatra Lata din Ghedeon, care numai de numele unui calugar nu pare a fi legata, si tot asa toponimul Fundul Ghedeonului, semnificand aria din care izvoraste piriul cu alelasi nume.
          Consideram ca o astfel de disimulare a fost facuta cu intentia vadita de a transmite posteritatii ca ktistaii (sacerdoti isihastrii) religiei lui Zamolxis au trecut la noua religie crestina si, in deplina cunostinta de cauza, ne-au transmis numele stravechi al muntelui, disimulindu-l prin cea mai potrivita legenda biblica. Coexistenta unor elemente ale religiei stravechi, alaturi de elementele ortodoxismului au fost remarcate inca din secolul al XVII-lea de Dimitrie Cantemir in “Descrierea Moldovei”, in unele locuri ele persistind pina astazi.

Un alt indiciu- toponimia din Ceahlau

          In ceea ce priveste prezenta pesterilor, dupa I. Giurgiu (1990) in Ceahlau se gasesc cateva pesteri, care, asa cum o demonstreaza si toponimia (vezi exemplele de mai sus), au servit la adapostirea unor calugari si poate chiar ca locasuri de cult.

In acelasi context, toponimia Ceahlaului este un amestec interesant de denumiri dacice (Bitca, Brina, Curmatura, Dochia, Durau, Detunata, stanile, Lespezi, Piatra, Poiana etc.) cu denumiri crestine (Toaca, Panaghia, Schitul lui..., La caune, sahastru etc.). Aceste consideratii toponimice se pot constitui intr-un argument de sine statator, intrucat nicaieri pe intinsul Carpatilor, vechile denumiri dacice nu se imbina atit de bine si de frecvent cu cele crestine.

              Alt argument, legat de hidronimie, se refera la vechea denumire a Siretului, cunoscut in Geographia lui Ptolemeu cu numele de Hierasus (Sfintul in lb. greaca). Trebuie sa recunoastem ca o asftel de denumire, unica in antichitate, presupunea o hierofanie de notorietate in bazinul sau hidrografic si Ceahlaul putea fi aceasta. In acest sens, avind in vedere stratificarea hidronimelor si sacralitatea riului Kogaion (Ghedeon) afluent drept al riului istrita, la rindul sau afluent drept al vechiului Hierasos, nu excludem posibilitatea ca numele primului sa se fi extins si asupra celui de al doilea.

          Un alt argument si poate cel mai important, dar de data aceasta tinind intr-o oarecare masura de miracol, consta in faptul ca in prima decada a lunii august, la rasaritul soarelui, umbra virfului piramidal Toaca combinata cu umbra virfului Piatra Ciobanului formeaza, timp e peste 80 de minute, o holograma naturala , gigantica, incredibila si terifianta cu aspect de piramida perfecta, motiv pentru care am denumit-o Umbra Piramida (N. Ticleanu et al. 1999).
          Prin unicitate si maretie Umbra Piramida a constituit, fara indoiala, din cele mai vechi timpuri o autentica hierofanie si, dupa opinia noastra, constituie principalul motiv pentru desfasurarea, in timpul aparitiei sale, in prima decada a lunii august, a Sarbatorii Muntelui, o sarbatoare uraniana, cu o vechime posibila de 5.000 de ani (N. si E. Ticleanu, 2000) peste care s-a suprapus o sarbatoare crestina.
          Un alt fenomen optic, cu care debuteaza formarea hologramei naturale a Umbrei Piramida, desi de mai scurta durata, este probabil chiar mai important decit acesta si consta in aparitia spre vest, pentru cateva minute, a mirificei Cai a Cerului. Datorita jocului de lumini si umbre din primele minute ale rasaritului, umbra virfului se pierde in adancimile cerului, astfel incat pare ca inre cer si pamint s-a deschis un imens si nesfarsit drum intunecat marginit in stinga de un parapet luminos. Or este sigur ca aceasta sublima cale celesta a fost observata de oamenii muntelui, in special de sacerdoti, din cele mai vechi timpuri.
          Interesant este faptul ca spre est de Ceahlau pornea asa-numita Calea Sacra (vezi N. Miulescu, 1978), care ajungea la Cheile Bicului, in sud-estul orasului Chisinau, de unde continua spre est si era marcata printr-o linie de megaliti amintita si de D. Cantemir in Descrierea Moldovei, linie ce corespunde cu Exampeos-ul mentionat de Herodot.

          Calea Cerului este un fenomen optic de-a dreptul fascinant si absolut unic. Asa cum am vazut-o, ca un drum intunecat marginit de un parapet luminos, drum al carui virf se pierdea in infinite inaltimi celeste, Calea Cerului corespunde intru totul piramidei mult prea ascutite de pe stema Daciei, publicata in anul 1791 de Ritter Vitezovic si considerata de M.Dogaru (1994:80, fig.28k) ca una din stemele Moldovei.
          Dupa opinia noastra, prin unicitatea si maretia lor, cele doua fenomene sucesive, calea Cerului si Umbra Piramida, au constituit hierofanii de prim ordin din cele mai vechi timpuri si pot justifica nu numai Sarbatoarea muntelui si caracterul de Munte Sfint al Ceahlaului, dar si Calea Sacra ce pornea de la poalele estice ale muntelui, precum si Exampeos-ul anticilor.
          Un alt element care asigura unicitatea Ceahlaului printre muntii din jur, si, prin aceasta, posibila sa hierofanie, il constituie morfologia muntelui: un zigurat gigantic cu patru platforme si un virf piramidal, Toaca, situat excentric. Prin cei 1.907 m ai sai, Ceahlaul se ridica majestuos “ca un far”(I. Simionescu, 1940) deasupra tuturor muntilor din jur, care nu depasesc 1.300 m pe o raza de peste 60 km spre nord si peste 100 km spre sud. De asemenea, prin numeroasele sale stinci cu aspecte zoomorfe sau antropomorfe, Ceahlaul a stimulat imaginatia locuitorilor de la poalele muntelui si a monahilor ce au vietuit pe coclaurile sale, creatorii unor legende, unele dainuind din vremuri imemorabile.
          Referindu-se la Ceahlau, I. Simionescu (1940) scria: “Pe tot intinsul tarii nu este alt munte mai cunoscut, mai cantat, mai din povesti, sfintit chiar de multimi…Horele din Ceahalu la 8 august sint semnele inchinarii catre muntele cu atitea frumuseti in jurul lui incat putea fi socotit ca sfint, iar Toaca si Panaghia ca monolitele orientale inaintea carora se prosternau cei care se inchinau Soarelui”.

          Desi tot morfologic, un alt argument se leaga de virful Toaca, care reprezinta o piramida cu baza patrata, forma de extrema raritate in natura, cu latura avind lungimea dubla fata de piramida lui Keops si cu unghiul pantei vestice cu doar 10 diferente comparativ cu aceeasi piramida. Sa notam ca prin alcatuirea virfului Toaca dintr-un trunchi de piramida acoperit de o piramida tesita acesta corespunde si cu Piramida Rombica din Egipt. Aceste stranii coincidente ne-au determinat (N.si E. Ticleanu, 1998) sa consideram virful Toaca un posibil arhetip al renumitelor piramide din Egipt si aceasta cu atit mai mult, cu cit la numai 30 km NE de Ceahlau, la Tiroesti Neamt, in depozitele culturii Cucuteni (4800-3300 i.Hr.), arheologii au descoperit, incizat in ceramica neolitica, un motiv unic, reprezentind proiectia in plan a unei piramide cu baza patrata si diagonalele si apotemele trasate cu mare precizie.
          Un argument interesant il constituie si oronimul Pion, numele vechi al Ceahlaului (C. Matase, 1926). Locuitorii de la poalele muntelui il pronunta Pion sau Peon, or acesta pronuntie este cu totul singulara intr-o arie in care toate cuvintele incepute cu pi se pronunta chi.
          Acest fapt a intarit convingerea ca numai o interdictie cu caracter religios a putut permite conservarea ca atare a numelui. Mai mult, este interesant ca utilizand seminificatia din egipteana veche a cuvintelor: pi=casa (vezi G. Rachet, 1970) si on=coloana(Biblia, Iesirea, 1, 11) Pion ar insemna Casa Coloanei, adica exact ce par sa reprezinte complexul Toaca (casa) – Panaghia (coloana). Sa precizam ca Panaghia este o stinca situata la nord-est de virful Toaca, are o inaltime de aproape 70m si un diamentru de 40m, pozitie ce ii asigura unicitate in Carpati. Daca analizam complexul Panaghia- Toaca- Piatra Ciobanului, nu excludem pozibilitatea ca acesta sa fi fost arhetipul Coloanelor Cerului (Kion ouranou, ale vechilor greci) situate, dupa Homer (Odiseea), pe un munte din tara “divinilor pelasgi” si acasta cu atit mai mult cu cit N. Densusianu (1913) prezenta o sela funerara din Sicilia, de la Lilybeu, pe care erau figurate cele trei coloane, or coloana din centru era mai mare, asa cum este Toaca in raport cu celelalte doua. Cit despre opinia lui N. Densusianu ca aceste trei coloane s-ar gasi in Bucegi, avem convingerea ca aceasta opinie se datoreaza faptului ca eruditul nostru istoric nu a avut prilejul sa calatoreasca pe Muntele Ceahlau.

          Un alt argument il poate constitui faptul ca grecii lui Strabon calatoreau frecvent spre tarmurile Pontului Euxin, unde aveau cetati proprii, astfel incat puteau foarte bine sa afle cu usurinta de existenta unui munte renumit in partea rasariteana a tarii daco-getilor. Mai mult, conform celor afirmate de D. Cantemir, uneori, din Cetatea Alba se putea vedea Ceahlaul, fenomen ce nu putea sa scape grecilor locuitori antici ai cetatii. Cind facem aceasta afirmatie ne bazam si pe faptul ca in anumite conditii meteorologice, iarna dupa incetarea nei puternice ninsori, din blocul Institutului Geologic al Romaniei, situat in nord-vestul Bucurestiului, uneori, poate fi vazuta o imagine fascinata a Masivului Bucegi, care, desi situat la peste 150km departare, apare cu detalii incredibile, pina la nivel de pilcuri de padure si poiene mari. Atunci, datorita puritatii aerului si existentei mai multor paturi de aer cu densitati si umiditati diferite, se produc reflexii, refractii, mariri si apropieri de imagini, toate impreuna generind un fenomen optic de mare raritate.

Un zigurat gigantic, incununat de un virf

          Ceahlaul a atras atentia oamenilor din cele mai vechi timpuri prin apectul sau inconfundabil, de zigurat gigantic incununat de virful piramidal Toaca, alaturi de care strajuieste stinca Panaghiei, dar si prin contrastul frapand de altitudine fata de muntii ce il inconjoara, fapt ce il face vizibil de la mari si foarte mari departari. Cu toate acestea, Ceahlaul este absolut unic prin fenomenele optice ce se petrec pe virful sau la rasaritul Soarelui, in prima decada a lunii august, cand se formeaza imaginea holografica a Caii Cerului ce precede Umbra Piramida. Consideram ca aceste fenomene au fost remarcate inca de la sfarsitul paleoliticului, cind pe platoul muntelui existau locuiri swideriene, cu 12.000-10.000 de ani in urma. Ulterior, probabil in neolitic, muntele a fost sacralizat, simbolul piramidei patrate de la virf aparind pe ceramica cucuteniana de la Tirpesti, localitate din apropiere. Probabil tot de atunci dateaza si Sarbatoarea Muntelui, aparitia ei fiind legata direct de fenomenele optice amintite.
Muntele sfint al dacilor, Kogaiononul, este apropiat sonor de denumirea virfului central al muntelui, Bitca Ghedeonului, din a carui parte estica izvoraste piriul cu acelsi nume Ghedeonul, pe care este posibil sa il fi avut in vechime si Bistrita, afluent drept al Siretului, Hierasos-ul (Sfintul) anticilor, al cariu nume il justifica in acest mod. Pe baza interpretarii legendei biblice a lui Ghedeon, consideram ca sub acest nume a fost disimulat vechiul nume al muntelui sfint. Toponimele Ceahlaului, o interesanta si incitanta imbinare intre dacic si crestin, pledeaza in acelasi sens.

Al doilea munte sfint al crestinatatii ortodoxe

          Ioanichie Balan arata ca, dupa Muntele Athos, Ceahlaul este al doilea munte sfint al crestinatatii ortodoxe, fapt dovedit de sustinuta activitate monahala desfasurata pe acest munte cu cea mai bogata toponimie crestin ortodoxa din Romania. Toate acestea arata ca aici a avut loc un transfer de sacralitate de la dacii zamolxieni la cei crestini ortodocsi, ceea ce impune celor e il viziteaza un respect cuvenit atitor milenii de sacralitate.
Si in final, o legenda mai putin cunsoscuta a Ceahlaului:
          Se spune că pe muntele Ceahlău ar fi trăit cândva un neam de uriaşi, popor de oameni grozav de înalţi şi de tari. Şi-au adus cu dânşii nişte vite, un soi de bouri, cu coarne scurte, şi-i păşunau toată vara pe plaiurile muntelui, până da omătul. Atunci coborau oamenii cu vitele lor, către apus şi miază-zi, spre Valea Jitanului, care de atunci şi până acum aşa îi spune.
          Dar într-o iarnă, a dat în ei o molimă de s-au prăpădit bătrâni şi tineri şi bouri. Ar mai fi scăpat doi, o fată şi un băiat. Aceştia, luând puţinii bouri ce erau feriţi de crunta boală, s-au urcat sus în plaiul muntelui. Şi numai ce le-a trecut prin gând celor doi tineri: să ridice acolo sus fiecare câte un turn, doar i-o vedea şi oamenii dinspre soare răsare. Şi aşa au tot cărat lespezi şi stânci; băiatul a ridicat un turn mai mare şi mai lat, iar fata unul mai mic, după puterile ei. Oamenii din văi priveau miraţi cum se ridică zi de zi aceste piscuri prea măreţe. Numai că în ziua în care îşi schimbă codrul faţa verde, ziua de Probajini, numai ce trăsni în pereţii muntelui, nori de zloată şi de gheaţă s-au prăbuşit curmând orice viaţă pe tot cuprinsul muntelui. Şi peste ceasuri, când mândrul soare şi vânturile limpeziră hăul, cu-n stânjen se săltase Ceahlăul...
După ce s-au scurs puhoaiele, oamenii din vale nemaivăzând pe cei doi tineri uriaşi şi nici o mişcare în munte, s-au urcat pe culme şi i-au căutat. Într-un târziu au dat de ei turtiţi sub greutatea gheţii. Le-au zidit mormânt de piatră, acolo unde-i aflară. În anul celălalt au venit iar oamenii, tot de Probajini, şi au adus o toacă pe care au înţepenit-o acolo sus, pe vârful cel mai înalt. Şi de atunci, în fiecare an, de ziua aceea, poporul de prin văi şi lunci, bărbaţi, femei şi copii, fac o slujbă în sobor, cinstind mormântul acelor uriaşi.
Şi iaca aşa, de atunci, turnului mai mare îi zice Toaca, iar celuilalt îi spune Panaghia. De sub Toaca, printre turnuri în jos, acolo unde lumina-i fără spor, îi jgheabul ista fioros de-i spunem noi Jgheabul Urieşilor..