Piatra Roșie

   

              Piatra Roșie, înălțime submontană (832 m alt.) în zona Munților Orăștiei, situată pe teritoriul com. Boșorod (jud. Hunedoara), pe al cărei platou a fost ridicată o cetate dacică datată la finele sec. 1 a. Chr. și în sec. 1 p. Chr. Cetatea a fost prevăzută cu o dublă fortificație.

        Primul zid de incintă, cel mai vechi, de formă patrulateră, cu dimensiunile de 102 x 45 m și cu cinci turnuri interioare (patru la colțuri și unul pe latura de E), a fost construit din blocuri de piatră fasonată legate între ele prin intermediul unor bârne de lemn ale căror capete erau fixate în scobituri în formă de coadă de rândunică. Spațiul dintre cele două paramente era umplut cu pietre obișnuite și cu pământ, tehnică folosită și la celelalte fortificații ale cetăților dacice din aceeași zonă. Accesul în cetate se făcea prin turnul din colțul de N-E spre care ducea un drum lat de 3 m, în trepte, pavat cu lespezi de piatră.

Piatra Rosie. Reconstituire

Piatra Rosie. Reconstituire grafica de Radu Oltean

        În interiorul cetății s-au găsit urmele unei mari clădiri cu absidă, construită din lemn pe temelii de piatră, și o cisternă. A doua incintă, constând dintr-un zid de piatră și pământ gros de 1,50-2 m, întărit și cu palisadă, cuprindea zona de E, cu mai multe terase și reunind două dintre turnurile ridicate anterior. Această incintă, cu rol de avanpost, pare să fi fost ridicată în răstimpul dintre cele două războaie daco-romane.

        În partea de N-V a primei cetăți s-au găsit câțiva tamburi de piatră aparținând unui sanctuar și urmele unor clădiri cu mai multe încăperi, așezate pe temelii de piatră. În cursul cercetărilor arheologice efectuate în 1921 și 1949 au fost descoperite: ceramică de diferite tipuri, unelte, arme și piroane de fier, obiecte din bronz, printre care și un opaiț, monede din Thasos, Histria și denari romani republicani, la care se adaugă un candelabru cu trei brațe, bustul de bronz al unei divinități și resturile din învelișul de fier al unui scut, frumos ornamentat, având în centru un bour înconjurat de un decor de palmete.  

        Pe Dealul Piatra Roșie, în apropierea satului Luncani, în partea superioară a văii cu același nume, la altitudinea de 831 m, se află cetatea dacică cunoscută sub numele de Luncani - Piatra Roșie.

        Cetatea, ridicată din piatră, are formă patrulateră, cu laturile de 102 x 45 m, fiind prevăzută cu patru turnuri de apărare, situate în colțurile incintei, iar un al cincelea fiind situat la mijlocul laturii de est a fortificației. În interiorul incintei au fost identificate vestigiile unei construcții de lemn, ale cărei baze de piatră s-au păstrat integral. Pentru aprovizionarea cu apă a garnizoanei staționate aici, în colțul de nord-vest al cetății exista o cavitate săpată direct în stâncă.

        În afara incintei cetății au fost observate urmele unui sanctuar, format din aliniamente de baze de coloane din piatră (plinte).  

Reconstituire grafica a fortificatiei realizata de  Andrei Nistor si Juglea Stefan.

Prin amabilitatea www.reconstituiri.ro  

Click pe imagine

        Drumul de acces către cetate, era flancat de trei turnuri de pază.

        Cetatea de la Piatra Roșie face parte din sistemul de fortificații care apăra capitala regatului dac de la Sarmizegetusa Regia. Prin amplasarea ei geografică, cetatea controla accesul spre Grădiștea de Munte dinspre Valea Streiului.

Satul Luncani 

        Luncani, sat în com. Boșorod (jud. Hunedoara), pe teritoriul căruia se semnalează urme de locuire dacică; (pământ ars, ceramică, materiale de construcții din fier). Tot de aici provine un depozit de unelte dacice (2 clești, o rangă, 3 securi, o bardă de tip celt, o teslă). În spatele Școlii de la "Târsa Luncanilor" se află un castru roman pentru trupe aflate în marș (100 x 240 m), cu valuri de pământ groase de cca. 8 m și înalte astăzi de 1- 2 m. [I. G.]

        Bibliografie:
  1. C. Daicoviciu, Al. Ferenczi, Așezările dacice din Munții Orăștiei, București, 1951, p. 48-52.
  2. ***, TIR, L 34, p. 75.
  3. Gh. Lazin, în Sargetia,7,1970, p. 21-26.