Metalurgia

        Descoperirea procedeelor de obtinere a metalelor si apoi utilizarea acestora pentru realizarea unei game variate de unelte si arme a avut ca rezultat dezvoltarea societatilor antice si implicit a permis cresterea valorilor economice si a populatiilor.
        In Dacia fierul a inceput sa fie folosit masiv incepind cu a doua jumatate a secolului II ien, perioada ce nu intimplator coincide cu dezvoltarea rapida a societatii dacice si fundamentarea statului dac. Dar primele piese de fier gasit dateaza inca de la inceputul primei epoci a fierului, in Hallstatt A1 (sec XII îen). Numarul mare si varietatea pieselor realizate din fier presupune cunosterea unor zacaminte bogate si desigur posibilitatea ca ele sa fie exploatate eficient.  Cele mai importante minereuri prezente pe teritoriul Dacie sunt cele bogate in oxizi: magnetit, hematit limonit, siderit si calcopirit si s-au descoperit peste 100 de astfel de locuri unde exploatarea se facea fie la suprafata fie prin galerii. Certitudinea exploatarii acestor zacaminte este data de prezenta in apropierea minelor, a cuptoarelor de redus sau a cuptoarelor de prajit minereu cit si prezenta efectiva a materialului extras.
        Varietatea pieselor descoperite arheologic, numarul mare si de asemenea greutatea mare a lupelor de fier contureaza concluzia ca valumul exploatarilor si rentabilitatea lor trebuie sa fi fost mari. Un calcul oarecare arata ca numai pentru un atelier de la Gradistea Muncelului ar fi fost necesare aproximativ 50 de tone de minereu. O cifra impresionanta pentru un stat tinar bazat pe munca oamenilor liberi.
        Fierul este un metal cu un punct de topire ridicat ce se obtinea din minereu prin reducere directa, adica prin inlaturarea—sub influenta temperaturilor inalte—a componentilor neferosi sau pamintosi din minereu. In urma acestei operatii efectuate in cuptoare speciale se obtinea o lupa (calup) de fier spongios ce putea fi prelucrata in ateliere de fierarie. Aceste reduceri ale minereurilor car econtineau fier se practica in aproape toate zonele Daciei—uneori chiar in zone unde nu exista minereu—dar cu precadere in zonele montane unde zacamintele erau mai bogate. Reducerea se declansa la temperaturi de peste 1000 de grade, caldura obtinuta prin arderea mangalului (obtinut fie din esente tari (fag sau stejar) fie din rasinoase, de obicei lemn de pin).

        Minereul era in prealabil zdrobit, spalat si sortat apoi, inainte de a fi introdus in cuptor era prajit pentru a elimina apa si a indeparta componentii neferosi. Asezarea in straturi succesive de minereu si mangal, la care se adaugau uneori si bucati de calcar ( piatra de var) incheia operatiile pregatitoare si urma arderea care era intretinuta de curenti de aer antrenati cu ajutorul foalelor. In cuptoare se obtineau temperaturi intre 1300 si 1450 de grade Celsius. Puritatea lupei obtinute atingea pina la 99% fier.
        Lupele astfel obtinute, de regula cu o greutate de cca 10—12 kg –dar s-au gasit si lupe de 40 kg !—se indreptau catre numeroasele ateliere de faurari daci. In aceste ateliere, cu un inventar bogat de nicovale, baroase, ciocane, clesti de forme si dimensiuni diferite, dalti, dornuri, pile mesterii daci realizau o mare diversitate de unelte si arme.
Piesele de fier erau lucrate prin martelare, se incalzea si apoi se intindea si se uniformiza forma obiectului ce se dorea obtinut. Cu daltile se taia piesa apoi se suda—prin batere la cald—sau se gaurea. Calitatea pieselor este dovedita de lipsa urmelor de zgura din piesele finite sau din lipsa pieselor stingaci executate.
        Diferite procede de calire asigurau duritatea si rezistenta obiectelor de fier prelucrate. Maiestria mestesugarilor autohtoni in ce priveste calirea este demonstrata de faptul ca toate piesele gasite sunt calite, ba mai mult, calirea nu este uniforma ci se executa diferentiat, numai asupra partilor active din piesa.